Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Pictorul și restauratorul Radu Marinescu, la Galeria Rotenberg-Uzunov
radu marinescu, sinaxar laic

Pictorul și restauratorul Radu Marinescu, la Galeria Rotenberg-Uzunov

Expoziția „Sinaxar Laic”, cu lucrări de Radu Marinescu, va fi deschisă la Galeria Rotenberg-Uzunov din București în perioada 7 – 14 noiembrie.

Radu Marinescu s-a născut în București, la 28 septembrie 1968, a absolvit studiile Ecole des Beaux-Art din Paris și este certificat ca restaurator în pictura murală (frescă), vocație căreia a dedicat mai mult de 30 de ani de activitate artistică, marcată de aprecierea pentru maeștrii Ion Iancuț, Vladimir Zamfirescu și Sorin Ilfoveanu.

A fost ucenicul lui Cornel Boambeș și a colaborat cu profesorul restaurator Grigore Popescu, readucând la viață biserici și mănăstiri din România, la Râmeț și la Sitaru, apoi s-a stabilit în Franța, unde a lucrat cu alți artiști.

Printre edificiile la care a lucrat ca restaurator se numără catedralele din Poitiers, Quimper, Nevers, Limoges, castelele Oiron, Villeneuve Lambron, d’Armaillé și abațiile Pebrac, Fontevrault, bisericile St. Hilaire du Bois.

După 2006 s-a mutat în Creuse-Aubusson, patria tapiseriei mondiale, și a lucrat, în antrepriză proprie sau prin diverse colaborări, la restaurarea picturilor murale din mai multe biserici, teatre și catedrale. A expus la Paris, Le Mans, Laval, Tours, Les Rives, dar și la Galeria Regală din Cazinoul Sinaia, iar pentru expoziția de la București a fost inspirat după conturarea celor 365 de sfinți pe bolta bisericii Saint Michel de Chavaigne.

Expoziţia de la Galeria Rotenberg-Uzunov poate fi vizitată în intervalul 7 – 14 noiembrie 2023, de luni până vineri, în intervalul orar 14:30 – 19:30, și sâmbătă și duminică, între 14:30 și 19:00.