Picturi ale maeștrilor uitați ai artei indiene, vândute la Sotheby’s pentru mai mult de 3 milioane de lire sterline
Picturi ale maeștrilor uitați ai artei indiene au fost vândute la Sotheby’s, în prima sa licitație dedicată școlii Company, pentru mai mult de 3 milioane de lire sterline.
Cele 29 de lucrări reunite sub numele „In An Indian Garden” au fost oferite de Carlton C. Rochell Jr., colecționar și dealer de artă american.
Picturile remarcabile prezintă flora și fauna Indiei. Company sau Patna este un stil de pictură dezvoltat în India secolului XVIII, ca răspuns la preferințele britanicilor din East India Company. Stilul a apărut în Murshidabad, Bengalul de Vest, apoi s-a răspândit în alte centre ale comerțului britanic, intre care Delhi și Patna.
Picturile erau executate în acuarele pe hârtie ori mică și subliniau, în general, viața cotidiană din țară și natura.
Licitația de la Sotheby’s a adus în prim-plan artiști indieni trecuți cu vederea, dar considerați astăzi maeștri uitați.
În secolele XVIII – XIX, oficialii de la East India Company le comandau să picteze animale, plante, arhitectura și oamenii pe care îi întâlneau. Obiectivul era acela ca britanicii de acasă să vadă ceea ce ei observau în India.
Zeci de ani, aceste tablouri au fost atribuite celor care le-au comandat, și nu artiștilor. Însă acest lucru a început să se schimbe.
Din total, nouă lucrări nu au fost vândute, însă celelalte 20 au generat aproximativ 3,05 milioane de lire sterline.
Cel mai cunoscut album al școlii de pictură Company a fost comandat de Sir Elijah și Lady Impey, care au creat o menajerie de animale în grădina lor din Calcutta.
Câteva dintre lucrările cuprinse în albumul Impey se află în colecții precum V&A Museum din Londra și Metropolitan Museum of Art din New York.
„A Great Indian Fruit Bat or Flying Fox (Pteropus Giganteus)” din Impey Album, semnat Bhawani Das, Company School, Calcutta, circa 1778 – 1783, a fost cel mai valoros lot din licitația Sotheby’s.
Cu o estimare cuprinsă între 300.000 și 500.000 de lire sterline, lucrarea a fost adjudecată contra sumei de 644.200 de lire sterline.
„A Painted Stork (Mycteria Leucocephala) eating a Snail” din Impey Album, semnat Shaykh Zayn al-Din, Company School, Calcutta, datat 1781, estimat la 200.000 – 300.000 de lire sterline, a fost vândută pentru 390.100 de lire sterline.
Cu aceeași estimare, „A Malabar Giant Squirrel (Ratufa Indica) in an Almond Tree” din Impey Album, semnat Shaykh Zayn al-Din, Company School, Calcutta, datat 1778, a fost vândut pentru 620.000 de lire sterline.
Restul lucrărilor vândute au avut prețuri care au depășit în puține cazuri estimarea inițială.
Lucrările au fost expuse la New York, între 17 și 20 septembrie, apoi la Hong Kong, între 7 și 11 octombrie, și Londra, între 22 și 26 octombrie, înainte de a fi licitate, pe 27 octombrie.
Credit foto: Sotheby’s