PORTRET – Marina Abramović, creatoarea care a adus corporalitatea în muzee şi a făcut din vulnerabilitate un instrument artistic
„Este incredibil cum frica se insinuează în tine, prin intermediul părinţilor, al celor din jurul tău. La început eşti atât de inocent. Nu ştii nimic”, mărturiseşte Abramović în cartea sa autobiografică, „Walk through Walls”, scrisă alături de James Kaplan.
De altfel, cartea este dedicată „prietenilor şi duşmanilor”.
Practic, artista, în decursul întregii sale cariere, a încercat să treacă dincolo de frică – frica de a fi lovit, frica de a fi ridiculizat când stai singur într-un muzeu, când mergi „prea departe” ca artist sau frica de a-ţi fi văzute emoţiile şi anxietăţile, într-o confruntare faţă-în-faţă, precum cea din „The Artist is Present”.
Abramović mărturiseşte, în autobiografie, că vine „dintr-un loc întunecat”
Locul întunecat era Iugoslavia de după cel de-Al Doilea Război Mondial. S-a născut la 30 noiembrie 1946, la Belgrad. Părinţii săi au fost partizani în Al Doilea Război Mondial şi apoi au fost angajaţi în guvernul comunist condus de Josip Broz Tito. În 1965, Marina s-a înscris la Academia de Arte Plastice din Belgrad, unde îi dorea să studieze pictura. Cu timpul, a devenit fascinată de performance-uri, anume folosirea propriului trup pentru explorarea artistică şi spirituală.
După ce şi-a încheiat studiile post-universitare în Zagreb, în 1972 a început să prezinte show-uri legate de corporalitate. În „Rhythm 10″ (1973), se juca cu un cuţit pe care îl înfigea în spaţiul dintre degetele mâinii sale, care uneori sângerau. Un an mai târziu, în „Rhythm 0″, a stat nemişcată timp de şase ore, într-o încăpere cu 72 de obiecte, printre care un trandafir şi un pistol încărcat. Acest act artistic a creat controversă nu doar legată de pericolul imediat, ci şi de faptul că deseori Abramović era goală, o practică pe care a păstrat-o şi in intervenţii viitoare.
O relaţie de iubire care a născut artă
În 1975, Abramović s-a mutat la Amsterdam şi câţiva ani mai târziu a început colaborarea cu artistul german Frank Uwe Laysiepen (Ulay). Mare parte din operele lor comune au avut ca temă identitatea de gen, iar una dintre cele mai cunoscute este „Imponderabilia” (1977), în care stăteau goi, faţă în faţă, într-un muzeu. Vizitatorii trebuia să treacă printre ei şi, pentru că spaţiul era foarte mic, trebuia să decidă cu cine vor sta faţă în faţă, în trecerea lor.
Au prezentat performance-uri comune în lumea întreagă iar, când au decis să se despartă, în 1988, evenimentul a devenit un performance. Cei doi şi-au luat rămas-bun pe Marele Zid Chinezesc, pe care l-au traversat din direcţii opuse, până s-au întâlniri.
A fost cu adevărat un „rămas-bun” şi nu un „adio”, pentru că Ulay a fost participantul-surpriză la performance-ul Marinei Abramović, „The Artist is Present”. Deşi conceptul actului artistic de la MoMA era să aducă doi străini să se privească ochi în ochi, de data aceasta, doi foşti iubiţi se priveau, în faţa publicului.
Premiul Leul de Aur de la Bienala de la Veneţia a făcut-o pe Abramović artistă celebră în mod „oficial”
Distincţia Leul de Aur i-a fost acordată în 1997. Expoziţia sa de la Veneţia, „Balkan Baroque”, a transmis, prin proiecţii video şi performance, mesaje legate de moştenirea culturală şi familală a creatoarei.
Cu „The House with the Ocean View”, cinci ani mai târziu, artista a captivat publicul cu o instalaţie în care a trăit ca o ascetă, timp de 12 zile. De altfel, asceza nu este un lucru străin pentru Marina Abramović, ea practicând deseori această tehnică, în privat, în diverse colţuri ale lumii.
„The Artist is Present”… din nou
Performance-ul „The Artist is Present”, care a putut fi trăit de vizitatori la The Museum of Modern Art (MoMA) din New York, în 2010, timp de trei luni, a inclus-o pe Abramović în cultura pop. Anul acesta, artista îşi reia experimentul artistic, pentru o zi, pe 16 aprilie, pentru o cauză umanitară. Câteva minute faţă în faţă cu artista au fost prezentate în licitaţie sub formă de două loturi – o experienţă individuală şi alta, pentru două persoane. Fondurile strânse, peste 100.000 de dolari, vor fi donate victimelor războiului din Ucraina. Evenimentul va avea loc în cadrul retrospectivei dedicate artistei, la Sean Kelly Gallery din New York.
Marina Abramović lasă în urmă un institutut în care învaţă tinerii artişti tehnica proprie de a se conecta la persoanele din jur şi de a accepta că timpul este un ingredient esenţial pentru opera lor.
Marina Abramović Institute este declarat un „proiect comun de interconectare a persoanelor într-o experienţă cu ele însele şi cu ceilalţi”.
De altfel artista dezvăluie, la finalul autobiografiei sale, care este catalizatorul creaţiei sale: „Uneori, simt nevoia de a simţi viaţa prin fiecare por”.
Credite Foto via Sean Kelly Gallery: 1. „The Cleaner” (2017), 2. „Vanitas” (2010), 3. „The Artist is Present” – fotografie de Marco Anelli
