Primarul une localităţi din Toscana refuză să plaseze o capodoperă de Piero della Francesca în zona în care se află un cimitir
Primarul localităţii Monterchi din Toscana refuză să plaseze o capodoperă de Piero della Francesca în zona în care se află un cimitir, deşi există un verdict în instanţă în acest sens, informează The Guardian.
Este vorba de „Madonna del Parto”, care o ilustrează pe Fecioara Maria însărcinată, imagine destul de rară în pictura religioasă. Această lucrare a fost subiectul unei dispute legale de trei decenii. În final, instanţa a decis ca fresca să fie returnată în capela în care a fost realizată, deşi spaţiul este acum dedicat unui cimitir.
Realizată în 1460, „Madonna del Parto” este considerată una din capodoperele Renaşterii
Opera a fost creată pe un zid din spatele altarului din Capela Santa Maria di Momentana din Monterchi. Zidul cu fresca nu a fost afectat de cutremurul din 1785, care a distrus multe clădiri dn regiune. Ulterior, fresca a fost detaşată şi expusă în capela reconstruită. Între timp, în acest loc a apărut un cimitir.
Lucrarea i-a fost atribuită lui della Francesca abia în 1889 şi a scăpat distrugerilor altui cutremur, în 1917, înainte de a fi restaurată şi mutată, în 1992, în muzeul localităţii toscane, care a devenit Muzeul „Madonna del Parto”.
Transferul către muzeul care are aproximativ 40.000 de vizitatori pe an, o parte dintre aceştia femei care caută protecţie în timpul sarcinii, a devenit subiect de dispută legală între Consiliul Local al Monterchi, dioceză, autorităţile locale şi Ministerul Culturii.
Cea mai înaltă instanţă italiană a decis mutarea operei în capela iniţială, dar Alfredo Romanelli, primarul Monterchi spune că acest spaţiu, pe lângă faptul că nu este cel original, este nepotrivit.
Credit foto: madonnadelparto.it