RAD Art Fair București – Lucrări vândute cu până la 18.000 de euro
Prima ediție RAD Art Fair, care a reunit 20 de galerii din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Chișinău ce au prezentat mai mult de 200 de artiști și care oferă în premieră publicului un parc de sculptură în curtea hotelului Caro, a fost vizitată de peste 2.500 de persoane.
Parcul de 5.000 de metri pătrați găzduiește 28 de sculpturi și va rămâne deschis publicului până pe 28 mai la Caro.
Pe parcursul târgului, în perioada 4 – 7 mai, vizitatorii au participat și la cinci dezbateri care au adus la București 18 experți din domeniu, dar și la petreceri și la un picnic.
Cele mai scumpe lucrări vândute
Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost un succes și din punct de vedere economic, reflectând interesul crescut al românilor față de artă.
Printre artiștii ale căror lucrări au fost vândute la RAD se numără Marc Verlan (cu prețuri cuprinse între 3.000 – 6.000 de euro, la Galeria Lutnița), Nona Inescu, Ovidiu Toader și Xavier Robles de Medina (cu prețuri de 3.000 – 12.000 de euro, la Galeria Catinca Tabacaru), Cristian Răduță, Teodor Graur și Elena Scutaru (cu prețuri de 2.500 – 10.000 de euro, la Sandwich), Ștefan Câlția (cu prețuri de 15.000 – 18.000 de euro, la Galeria Posibilă), Ciprian Mureșan și Marieta Chirulescu (cu prețuri de 6.000 – 15.000 de euro, la Galeria Plan B), Vlad Nancă (cu prețuri de 6.000 – 8.000 de euro, la Suprainfinit), Norbert Filep, Arantxa Etcheverria, Olah Gyarfas (cu prețuri de 4.000 – 7.000 de euro, la Galeria Sector 1), Constantin Flondor, Peter Jecza și Tincuța Marin (cu prețuri de 4.000 – 7.000 de euro, la Galeria Jecza).
În plus, secțiunea de ediții și multiple a fost apreciată de public, aici fiind achiziționate lucrări cu prețuri cuprinse între 80 și 800 de euro semnate, printre alții, de Roman Tolici, Oana Sas, Gwen, Sorin Ilfoveanu, Diana Vasilescu și Florin Ghenade.
Premii speciale și lucrări cumpărate de MARe
La prima ediție a RAD Art Fair au fost acordate premiile speciale pentru șase dintre artiștii expuși.
„Inițial, am vrut să oferim un singur «Acquisition Prize», însă, văzând nivelul târgului, chiar dacă este abia prima ediție, a fost greu să ne decidem pentru o singură lucrare, așa că am ales pentru colecția muzeului două piese: una expusă de galeria Lutnița, semnată de Marc Verlan, și alta expusă de Galeria Sector 1, semnată de Norbert Filep. Premiile sunt, dacă vreți, o recunoaștere a acelor artiști care reflectă asupra mecanismelor interconectate ale vremurilor actuale”, a transmis Roger Akoury, fondator MARe/ Muzeul de Artă Recentă.
Pe lângă cele două premii acordate de Muzeul de Artă Recentă, librăria Cărturești a oferit patru premii. Artiștii care îi vor întregi colecția sunt: Andrei Gamarț (Galeria Mobius), Nicolae Comănescu (Sabot), Nicolae Romanițan (Biju) și Constantin Flondor (Galeria Jecza).
„Lucrările achiziționate vor fi expuse în mai multe spații Cărturești, în atmosfera prietenoasă a librăriei, unde munca artistului va avea posibilitatea să fie văzută, recunoscută și apreciată de public, sperând astfel să contribuim atât la notorietatea artistului, cât și să păstrăm vie legătura publicului cu arta contemporană”, a spus Șerban Radu.
De succes au fost și atelierele de artă dedicate copiilor. Zeci de copii au avut ocazia să participe la aceste ateliere pregătite special de Diana Vasilescu, de la Playing Arts, alături de care au petrecut ore întregi, realizând ei înșiși lucrări de monotipie și ipsos, și descoperind astfel, în cel mai direct mod, lumea artei.
Organizatorii au mai anunțat că au început deja pregătirile pentru ediția din 2024, ale cărei date vor fi anunțate în curând.