RADAR Kids – Fantasia Playground, la Palatul Oscar Maugsch
Festivalul RADAR, care are loc în perioada 14 – 16 octombrie, dedică o secțiune copiilor cu vârste de peste 6 ani și creează un loc de joacă care îmbină arta cu tehnologia. Fantasia Playground de la Palatul Oscar Maugsch din București va reprezenta un mod interactiv de a dezvolta imaginația.
RADAR Kids este un univers creat de mai mulți artiști digitali, arhitecți, programatori și comunicatori vizuali special pentru copii. Sunt folosite noile tehnologii ca portal pentru explorarea Metavers – concept abordat în întregul festival RADAR.
Instalațiile folosesc AR (augmented reality), VR (virtual reality), proiecții video, senzori de mișcare, lumini și sunete.
Instalații dedicate copiilor
Avatar swing: Un balansoar în care umbrele participanților devin avataruri și se pot vedea în proiecția interactivă cu fiecare mișcare.
FantasMe: O experiență prin care copiii vor putea proba în realitate augmentată trei măști fantastice – Masca Dragon, Masca Pasăre și Masca Pisică – și să-și creeze o hologramă cu propriul avatar.
Flying Carpet: Utilizatorul ia rolul lui Alladin, prin intermediul VR-ului, și zboară pe un covor fermecat. Cu ajutorul mâinilor și al corpului colectează puncte și se ferește de obstacole pentru a întâlni geniul fermecat.
LightKnots: O instalație în care pot interacționa între 1 și 6 copii, creând un spectacol de lumini doar prin mișcările lor și conexiunile pe care le fac.
DeepSpace: Utilizatorii pot explora o parte a Universului, a sistemului solar, într-un mod interactiv, prin realitate virtuală și pot ține în palmă planetele, interacționa cu ele și le pot rearanja. Vor putea pătrunde și într-o gaură neagră și vor fi transpuși în universuri paralele.
WonderRoom: O cameră interactivă cu instalații de lumini, care sunt activate la fiecare pas.
Metaball: O proiecție interactivă care alternează în funcție de locul în care participantul trimite mingea de fotbal, creând mereu o nouă realitate.
EcoCircus: Spectacol de circ cu animale ce va putea fi accesat prin realitate augmentată, cu ajutorul unui filtru de Instagram.
Biletele pentru accesul în Palatul Oscar Maugsch, din apropiere de Piața Universității, oferă acces și în celelalte două spații ale festivalului RADAR: Palatul CCI – Camera de Comerț și Industrie București, respectiv Ghica House.
Festivalul se desfășoară între 14 și 16 Octombrie, după programul: vineri, între orele 14:00 și 23:00; sâmbătă și duminică, între 11:00 și 23:00.
Biletele se găsesc pe iabilet.ro. Prețul biletului pentru copii este de 25 de lei/zi, iar pentru adulți, de 50 de lei/zi.