Recomandările curatorial pentru weekendul 22 – 24 mai
Un nou sezon expozițional este deschis la Muzeul Național de Artă Contemporană în weekendul în care zeci de spații din București, dar și alte orașe, participă la Noaptea Muzeelor, MARe/ Muzeul de Artă Recentă lansează două expoziții, iar atelierele și galeriile de la Malmaison sunt deschise publicului.
Brâncuși fotograf & Frize, în premieră românească
MARe lansează în 22 mai prima retrospectivă din Europa de Est pentru Bernard Frize și o expoziție inedită de fotografie Brâncuși.
În timp ce francezul Frize folosește reguli stricte ca să creeze imagini surprinzătoare pe pânză, Brâncuși a folosit aparatul foto ca pe o extensie a sculpturii, pentru a controla lumina și spațiul. Împreună, cele două expoziții arată cum viziunea artiștilor schimbă felul în care vedem obiectele din jurul nostru.
Expoziția de pictură Bernard Frize este deschisă până la 16 august, iar „Photographs by Constantin Brancusi”, până în 27 septembrie.
MARe poate fi vizitat de miercuri până luni, de la ora 11:00 la 19:00.
Nou sezon la MNAC
Victoria și Marian Zidaru, Cristian Dițoiu, Roman Cotoșman, Laurențiu Ruță, Titu Toncian și Ioan Augustin Pop sunt protagoniștii noului sezon expozițional de la Muzeul Național de Artă Contemporană, ce poate fi vizitat din 23 mai până la 18 octombrie.
Expozițiile sunt prezentate într-un amplu program dedicat unor voci definitorii ale scenei artistice locale.
Programul acestui sezon este completat de proiectul aniversar „Boîte. Box. Brâncuși” — ce marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și explorează modurile în care moștenirea artistului continuă să fie reinterpretată în practica artistică contemporană —, precum și de expoziția permanentă „Leviathan. În măruntaiele colecției”, concepută ca un labirint deschis ce propune o perspectivă nouă asupra modurilor de prezentare a colecției muzeale.
Noaptea muzeelor
Noaptea Muzeelor este marcată anul acesta la 23 mai, când mai mult de 280 muzee din 38 de județe își deschid porțile dincolo de programul obișnuit, în intervalul orar 18:00 – 02:00.
Au loc tururi ghidate, ateliere, expoziții speciale, concerte de cameră și proiecții — cu acces majoritar gratuit.
În București pot fi vizitate Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul „Grigore Antipa”, Arhivele Naționale ale României, Arcul de Triumf, Muzeul Geologic Național (120 de ani de la înființarea Institutului Geologic al României), Muzeul Național al Pompierilor – Foișorul de Foc, Filarmonica George Enescu și Muzeul Național George Enescu – Ateneul Român, între altele.
Cât privește arta, pot fi vizitate până târziu în noapte, cu acces liber, spații precum ARCUB (cu expoziția „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună”), Galeria Madrigal (Colecție de Artă Madrigal) și Galeriile Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță.
Muzeul Național de Artă al României participă anul acesta la Noaptea Muzeelor, fiind deschise sediul central și Muzeul Colecțiilor de Artă, de la ora 14:00 până la ora 22:00. Accesul se face pe bază de bilet.
Muzeul Municipiului București participă, în intervalul orar 16:30 – 22:30, cu Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck și Muzeul George Severeanu.
Malmaison Open Doors
Atelierele Malmaison vor fi deschise publicului în zilele de 23 și 24 mai, între orele 16:00 și 21:00. Cea de-a 11-a ediție Malmaison Open Doors propune un program de evenimente speciale care completează vizitele în ateliere.
Sunt organizate un tur ghidat performativ „Malmaison-ul lui Matei”, creat special pentru această ediție de Matei Nițulescu, performance „Paradă Militară”, susținut de Teodor Graur, discuții cu cei 26 de artiști participanți, cu galeriile și managerii culturali, precum și alte întâlniri dedicate dialogului dintre artă și public.
Foto: „Leviathan. În măruntaiele colecției”, curatorial

