Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Reinterpretare contemporană a operei lui Brâncuși, în expoziție de artă urbană la Belgrad
brancusi, photographs by constantin brancusi, mare, curatorial

Reinterpretare contemporană a operei lui Brâncuși, în expoziție de artă urbană la Belgrad

O reinterpretare contemporană a operei și moștenirii lui Constantin Brâncuși prin intermediul artei urbane și al dialogului interdisciplinar dintre artiști, cercetători și manageri culturali din România și Serbia, va avea loc între 4 și 18 septembrie, la Belgrad, prin proiectul „Un-hidden Connections”.

Expoziția prezintă 14 lucrări de artă urbană realizate în România de artiștii Brothers of Light, Endo, Irlo, Kero, Lucian Hrisav, Meri the Zu, Obie Platon, Ocu, Ortaku, Sweet Damage Crew și Vhils, inspirate de sculpturile, simbolurile și conceptele dezvoltate de Constantin Brâncuși.

Cele 18 panouri expuse sunt însoțite de texte curatoriale care evidențiază relația dintre intervențiile artistice și opera sculptorului, demonstrând modul în care patrimoniul cultural continuă să inspire creația contemporană în spațiul public.

Dimensiunea educativă a proiectului este completată de două ateliere creative coordonate de artiștii români Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată) și LUNĂ, care vor explora, alături de participanți, influența operei lui Constantin Brâncuși asupra creației contemporane, pornind de la Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu și de la motivele recurente din sculpturile sale.

Componenta de reflecție și dialog a proiectului este susținută prin două dezbateri. Prima, intitulată „De ce este important Constantin Brâncuși în ziua de azi: Reinterpretarea patrimoniului cultural prin prisma practicilor europene de artă stradală”, îi reunește pe Cristina Popa, Andrei Racovițan, Ljiljana Radošević, Aleksandar Djalek Đorđević, moderator fiind Jelena Popović Đorđević. Cea de-a doua dezbatere, „Reprezentări ale lui Brâncuși și ale operelor sale în arta urbană contemporană din Europa”, îi aduce împreună pe artiștii LUNĂ, Pisica Pătrată, Jana și TKV.

Programul include și două performance-uri multidisciplinare realizate în colaborare cu muzicieni din Serbia, în care sesiunile de live painting vor dialoga cu DJ set-uri, construind experiențe artistice ce reunesc arta vizuală, muzica și patrimoniul cultural.

„Un-Hodden Connections” promovează opera lui Constantin Brâncuși într-un context artistic contemporan și încurajează schimbul de bune practici între comunitățile creative din România și Serbia, demonstrând actualitatea și relevanța internațională a moștenirii unuia dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.