Cea de-a cincea ediție Artown Now s-a încheiat după trei săptămâni în care Fabrica UZUC și orașul Ploiești au fost deschise publicului sub tema „Gramatica libertății”. De la 1.500 de vizitatori în weekendul de deschidere la mai mult de 10.000
„Un-hidden București”, care reunește 13 artiști stradali locali ce prezintă lucrări de atelier, este găzduită în perioada 8 - 22 octombrie de Picnic, aflat în centrul vechi al Capitalei. În expoziție sunt prezentate lucrări originale și printuri semnate de Alex Baciu,
Mai mult de 100 de artiști din România și din întreaga lume transformă fabrica UZUC din Ploiești într-un muzeu temporar, 50.000 metri pătrați de sit industrial fiind activați prin artă. În pregătirea celei de-a cincea ediții a anualei de artă urbană Artown
Ploiești este, neoficial, capitala artei urbane din România. Industrial prin excelență, dar și cu o importantă arhitectură veche lăsată să se piardă, orașul este de cinci ani scenă pentru artiști veniți din toate colțurile lumii care încearcă, prin diverse intervenții,
„Un-hidden București”, un proiect la întâlnirea dintre arta urbană, patrimoniul cultural și explorarea orașului, propune o serie de experiențe care scot la lumină povești, locuri și perspective. Inspirat de moștenirea lui Constantin Brâncuși în spațiul public bucureștean, proiectul deschide noi moduri
O reinterpretare contemporană a operei și moștenirii lui Constantin Brâncuși prin intermediul artei urbane și al dialogului interdisciplinar dintre artiști, cercetători și manageri culturali din România și Serbia, va avea loc între 4 și 18 septembrie, la Belgrad, prin proiectul
Cea de-a cincea ediție a anualei de artă urbană Artown Now de la Ploiești reunește, în perioada 18 septembrie - 4 octombrie, mai mult de 100 de artiști din țară și internaționali, care vor realiza 25 de murale și sculpturi,
„Rădăcini urbane” este expoziția artistului stradal Orhan găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român în perioada 4 - 15 februarie. Expoziția propune o reflecție vizuală asupra identității culturale și a modului în care aceasta poate fi reinterpretată și transmisă noilor generații.
Murale, instalații și intervenții stradale create de opt artiști din România și Republica Moldova sunt prezentate la unele dintre cele mai importante festivaluri europene de artă urbană: Wallz Festival (Pilsen, 23 - 27 iulie), 167B Street (Lecce, 2 - 6
Cea de-a treia ediție Artown Festival de la Ploiești, dedicat artei urbane, debutează la fabrica UZUC (Underground Zone of Unconventional Culture). Un concert susținut de Jurjak, artist care îmbină stilul rock, blues și electro, dă startul evenimentului, în 4 octombrie, la

