Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  REPORTAJ foto – Influenţa necunoscutului în sculptura lui Terrence Musekiwa, la Galeria Catinca Tăbăcaru din Bucureşti
terrence musekiwa2

REPORTAJ foto – Influenţa necunoscutului în sculptura lui Terrence Musekiwa, la Galeria Catinca Tăbăcaru din Bucureşti

Chipuri africane sculptate în piatră de artistul zimbabwean Terrence Musekiwa, ce exprimă putere, forţă, durere, în timp ce corpurile sunt construite din materiale precum plastic, metal, textile, sunt expuse pentru prima dată la Galeria Catinca Tăbăcaru din București în „Influența Necunoscutului”.

musekiwa

Cele 11 sculpturi montate în spațiul industrial al galeriei sunt impregnate de convingerea artistului că există o conexiune tactilă între lumea celor vii și tărâmurile ancestrale.

„Unele lucruri nu le cunoaștem… există anumite energii în cultura noastră africană pe care le urmăm pentru că altfel ne vor costa pe termen lung”, spune Musekiwa.

galeria catinca tabacaru

Cabluri de internet, jug de lemn, proteze

Musekiwa folosește cabluri de internet, curele de piele, cuie, lanțuri, recipient de oxid de azot transformate în păr, jug de lemn de secol XIX, proteze suflate cu foiță de aur pentru a da viață unor făpturi de pe alte tărâmuri.

terrence musekiwa4

Lucrările sale, unele depășind statura umană, altele sunt doar capete înfipte în perete au atârnate, au personalitate, fiecare parcă încearcă să transmită ceva, altfel.

terrence musekiwa3

Abordarea tradițională a lui Musekiwa cu privire la truditul pietrei își are originile în ascendența sa Chikaranga, transmisă pe linia tatălui, Kennedy Musekiwa, și evoluată de-a lungul vieții sale. Introducând metode contemporane de sculptură și asamblaj, selecția sa de materiale – obiecte cotidiene și artefacte istorice – urmează un fir narativ. Musekiwa apelează adesea la sincretism și forme de codificare pentru a vorbi despre relația complexă dintre ecologie, istorie și contexte socio-politice actuale.

musekiwa5

Expoziția poate fi vizitată până pe 1 aprilie.

Catinca Tabacaru Gallery a fost deschisă în 2014 la New York. În 2017, a fost inaugurat spațiul din Harare, iar în 2020, cel din București.

Este a treia expoziție personală a lui Terrence Musekiwa în cadrul galeriei și prima la București. El va beneficia de o expoziție a galeriei la Art Basel Hong Kong 2023, în secțiunea „Discoveries”.

Credit foto: curatorial.ro