Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  REPORTAJ Foto / Video – Mii de oameni, pe Calea Victoriei, la Spotlight 2022
spotlight 2022, carol i, curatorial.ro

REPORTAJ Foto / Video – Mii de oameni, pe Calea Victoriei, la Spotlight 2022

Mii de oameni au participat sâmbătă seară la Spotlight, festivalul de artă vizuală care are loc în București weekendul acesta, ediția fiind dedicată în întregime artiștilor din România.

Instalaţii artistice, proiecţii video mapping, holograme, expoziţii şi instalaţii interactive sunt dispuse pe Calea Victoriei, între Ateneul Român și Cercul Militar Național, dar și la Arcul de Triumf, unde este marcată împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea monumentului.

spotlight 2022, curatorial.ro

Spotlight 2022, curatorial.ro

După cinci ediţii care au prezentat un mix de creaţii internaţionale şi creaţii ale artiştilor locali, Spotlight prezintă în 2022 cele mai recente proiecte de new media din România, proiecte cu participări la festivalurile internaţionale de profil.

bestiar, spotlight, curatorial.ro

Spotlight 2022, curatorial.ro

Pe Calea Victoriei, programul Spotlight a început la ora 19:00. Statuia lui Mihai Eminescu din parcul Ateneului Român şi statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei au fost protagonistele  unor spectacole de lumini şi sunet.

spotlight 1, 2022, curatorial.ro

Spotlight 2022, curatorial.ro

Traseul festivalului de pe Calea Victoriei, de la Ateneul Român până la Cercul Militar Naţional, activat de holograme, instalaţii şi expoziţii interactive, era animat și de un eveniment nelipsit de la ediţiile anterioare Spotlight, instalaţia Discoballs, care a revenit în faţa magazinului Muzica.