Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Amplă instalație Richard Malone, la sediul principal al Consiliului UE
memory and monument, bruxelles, richard malone

Amplă instalație Richard Malone, la sediul principal al Consiliului UE

Artistul irlandez Richard Malone a realizat o amplă instalație pentru programul cultural derulat cu prilejul exercitării președinției Consiliului Uniunii Europene de către Irlanda.

Cunoscut pentru sculpturile sale textile, Malone transformă spațiile clădirii Justus Lipsius din Bruxelles printr-un proiect care propune o reinterpretare a identității culturale irlandeze și aduce în prim-plan artiști și practici marginalizate.

Prin instalația intitulată „Cuimhne agus Séadchomhartha/ Memorie și Monument”, Malone vrea să ofere o perspectivă diferită asupra identității irlandeze. El critică faptul că istoria artei din Irlanda a fost construită în principal în jurul creației masculine și susține că multe artiste, creatori queer și meșteșugari au fost marginalizați sau uitați. Prin acest proiect, artistul aduce în prim-plan tocmai aceste contribuții și încearcă să extindă definiția patrimoniului cultural irlandez.

Pe lângă instalația textilă, artistul a curatoriat și o selecție de mobilier, obiecte de design, fotografie și artă contemporană realizate de artiști și artizani irlandezi. Astfel, spațiile oficiale ale Consiliului UE sunt și o vitrină a creativității irlandeze contemporane.

Proiectul face parte din programul „Cultúr 2026: Sharing Ireland’s Culture”, care cuprinde mai mult de 25 de evenimente culturale, organizate pe întreg teritoriul Belgiei. În același cadru au loc evenimente și în alte state europene.

Printre acestea se regăsește și o expoziție de lucrări de fotografie ale artistului irlandez Conor Horgan, prezentată de Literature Ireland în clădirea Parlamentului European la Bruxelles.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.