Sediul istoric al Academiei Române, reabilitat și extins – Proiectul costă 125 de milioane de lei și va dura 3 ani
Academia Română a anunțat că pe 14 septembrie 2022 va fi semnat contractul de reabilitare, consolidare și extindere a sediului din Calea Victoriei nr. 125, în valoare totală de aproximativ 125 de milioane de lei.
Contractul va fi semnat de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și de Manuela Irina Pătrășcoiu, președinta Companiei Naționale de Investiții, în prezența lui Attila-Zoltán Cseke, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Proiectul de reabilitare, consolidare, modernizare, extindere și dotare a sediului istoric al Academiei Române și construire a unui nou corp de aulă a fost inclus în anul 2020 în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, subprogramul „Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor“, și aprobat de Guvernul României prin Hotărârea nr. 1232/2021 din 17 noiembrie 2021.
În luna februarie a anului 2022 Compania Națională de Investiții a lansat procedura de achiziție publică pentru atribuirea lucrărilor.
Sediul istoric devine muzeu
Investiția va conduce la realizarea a trei componente.
Un prim obiectiv îl constituie transformarea în muzeu a sediului istoric al Academiei Române, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea și înscris în anul 2015 în categoria Monumentelor Istorice de către Ministerul Culturii, prin Institutului Național al Patrimoniului.
O a doua componentă este construirea unei noi Aule a Academiei Române, cu o suprafață de 8.500 mp, care va găzdui cele 14 secții ale Academiei, sediului administrativ, săli de întruniri și spații de protocol.
Cea de-a treia direcție este reprezentată de reabilitarea și refuncționalizarea clădirii „Moxa“, ca parte a sediului administrativ. La finalizarea proiectului, cele trei imobile care vor alcătui sediul Academiei Române vor avea o suprafață construită totală de 14.600 de mp.
Durata estimată de realizare a proiectului este de 36 de luni, dintre care 6 luni sunt destinate etapei de proiectare. Academia Română participă în acest proiect cu o contribuție de 833.000 de lei.