„Share, Tag or Dye”, între crearea de conținut și promovarea online
Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs? Aceasta este una dintre întrebările de la care au pornit membrii din Asociația Fotografică Allkimik și din Asociația Culturală Marginal atunci când au creat proiectul „Share, Tag or Dye”, în anul 2022.
Ajuns acum la a treia ediție, proiectul continuă să exploreze tensiunea dintre a fi creator și a fi propriul promoter prin social media, păstrând totodată un alt aspect inedit al proiectului – apelul pentru înscrierea lucrărilor este deschis, singurul criteriu de selecție fiind respectarea termenului limită. Înscrierile pot fi făcute completând un formular, iar deadline-ul tocmai a fost prelungit până în 2 aprilie.
Două sute de lucrări promovate de creatori de conținut (designeri, scriitori, jurnaliști, influenceri, organizatori de cursuri și de evenimente offline și online) și artiști profesioniști și amatori pe canalele lor de social media au fost incluse în prima ediție a proiectului, într-o expoziție găzduită de cinci galerii din țară și din străinătate. În 2023, echipa a revenit cu „Share, Tag or Dye (Again)”, la care au fost înregistrate mai mult de 300 de înscrieri, transformându-le prin tehnica fotografică a cianotipiei într-un feed de social media analog, imprimat pe materiale textile de mari dimensiuni, expuse la rândul lor în mai multe spații de artă din România și din Europa.
Expoziția din 2024, prezentată în patru spații
Anul acesta, expoziția care va rezulta din postările în social media primite va putea fi văzută la Experimental Photo Festival 2024 în Barcelona, dar și la festivalurile Sepsi Tabakó din Sfântu Gheorghe și Photo Trends din 2 Mai. Călătoria din cadrul acestei ediții se va încheia cu o expoziție în luna septembrie, în București.
Pe lângă explorarea gradului în care ecranul utilizat zilnic poate să ne pună în contact cu lucrările, produsele și serviciile de care am putea avea nevoie și care ne-ar putea interesa, „Share, Tag or Dye” este și un îndemn la relaționarea cu tehnici fotografice aproape uitate. Dintre acestea fac parte cianotipia și antotipia, echipa proiectului încercând totodată să ducă la inovații în fotografie, prin colaborarea din 2023 cu Institutul Național De Cercetare-Dezvoltare Pentru Textile și Pielărie, alături de Dr. Elena Badea, căutând moduri de adaptare ale cianotipiei pe o serie de materiale sustenabile, dezvoltate de institut.
În contextul democratizării accesului la conținut artistic și nu numai și al consumului de către publicul interesat, proiectul „Share, Tag or Dye” ridică probleme proaspete, caută soluții ancorate în context și invită la participare nemijlocită într-un forum de idei care creează o comunitate la nivel global, atât în social media cât și în afara ei.
„Share, Tag or Dye Europe Wide” este organizat de Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Marginal, Alternative Photography și Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, respectiv CETAL – Centrul pentru Tehnologii Avansate cu Laser, Magma Contemporary Art Space, Experimental Photo Festival, VAGon – spațiu in(ter)disciplinat.
Credit foto: Sabina Suru