
Solo show Tudor Stancu inspirat de copilărie
„Building Childhood”, instalație a artistului Tudor Stancu, este vernisată în seara de 6 februarie, la galeria Creart, unde poate fi vizitată până la 26 februarie.
Curatoriată de Ana Daniela Sultana, instalația își are punctul de plecare în libertatea de expresie a copiilor. Mizând pe abordarea degajată și sinceră a copiilor, spune curatoarea, artiști precum Jean Dubuffet sau Jean-Michel Basquiat și-au dezvoltat propriul stil în pictură inspirat de limbajul plastic al lor. „Avioanele și bărcuțele din instalația lui Tudor Stancu trimit tocmai la această estetică și la imaginarul artistului care își găsește inspirația prin reconectarea cu jocul, prin explorarea fără reguli și preconcepții a suprafeței de lucru sau a spațiului expozițional. Solo show-ul împrumută titlul de la lucrarea omonimă a lui Tudor Stancu având ca motto/notă explicativă «Repurposing childhood dreams into art using materials from the toys of adulthood». Remarcăm în selecția de față un dialog necenzurat între forme și texturi, între geometrii subiective și obiecte descărcate din subconștient. Puntea dintre virtual și structurile ce capătă contur și sens eliberator este trecută când cu rezolvări arhitecturale, când cu ingeniozitate ludică”, explică Ana Daniela Sultana.
Tudor Stancu lucrează în diverse medii – pictură, grafică, design grafic, graffiti și tatuaj -, este absolvent al Universității Naționale de Artă din București, secția Design Grafic, membru al colectivului specializat în artă murală și stradală HOPC (House of Paints Crew) și desenator tehnic la biroul de arhitectură B23T. Activitatea lui expozițională numără participări la colective și solo show-uri în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, Târgului MOBU și la galeria Galateca. În practica sa artistică îmbină, în funcție de proiect, background-ul său în arhitectură, pasiunea pentru lettering și elemente de Lowbrow (Art).