Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Statui ale lui Mick Jagger și Keith Richards, în orașul natal Dartford
jagger, richards, statui, dartford

Statui ale lui Mick Jagger și Keith Richards, în orașul natal Dartford

Statui din bronz care înfățișează două dintre cele mai mari vedete rock’n’roll din lume, Mick Jagger și Keith Richards, au fost inaugurate în orașul lor natal, Dartford (Kent), cunoscut mai ales pentru tunelul și podul său peste râul Tamisa.

Muzicienii s-au cunoscut în 1961, în adolescență, pe peronul gării din oraș, iar anul următor au format trupa The Rolling Stones. Amândoi au frecventat școala primară Wentworth din Dartford, dar au mers la școli gimnaziale diferite.

The Rolling Stones este una dintre cele mai de succes grupuri muzicale din istorie și activează și în prezent.

Statuile, comandate de consiliul local din Dartford, îi prezintă pe cei doi în mijlocul unei reprezentații – Jagger, cu un microfon în mână, iar Richards, cu capul aplecat deasupra chitarei sale Telecaster „Micawber”, care a fost un cadou de aniversare din partea lui Eric Clapton.

„The Glimmer Twins”

Ansamblul, intitulat „The Glimmer Twins”, a fost creat de sculptorița Amy Goodman, admiratoare a trupei, printre ale cărei lucrări de artă publică anterioare se numără reprezentări ale lui Florence Nightingale și Sir Stirling Moss, precum și un memorial Gurkha.

Ea a declarat că a fost o onoare și un privilegiu să sculpteze „două embleme muzicale incredibile”. Scopul ei a fost de a surprinde energia și chimia dintre ei, a adăugat artista.

Goodman a decis să îi înfățișeze pe Jagger și Richards așa cum erau în anii 1980. Lucrul la cele două statui a durat 10 luni.

Angela Richards, fiica chitaristului, a apreciat că grupul statuar este fidel realității și a spus că reprezintă o amintire importantă pentru oraș. Ea a fost prezentă la inaugurare alături de fiica Ava, săptămâna aceasta, la One Bell Corner din centrul orașului.

Orașul a îndeplinit acum „o dorință veche” de a omagia rădăcinile duo-ului în Dartford, a spus Jeremy Kite, șeful consiliului districtual din Dartford, potrivit The Guardian.

Trupă octogenară cu un nou album în pregătire

Jagger și Richards, care au compus majoritatea pieselor trupei, au adoptat pseudonimul The Glimmer Twins la jumătatea anilor 1970, sub care au produs albume The Rolling Stones.

Mick Jagger a primit însemnele de cavaler în 2003 pentru serviciile aduse muzicii. Luna trecută și-a sărbătorit a 80-a aniversare cu o petrecere într-un club de noapte din Chelsea, alături de familie, prieteni și vedete, printre care Stella McCartney, Leonardo DiCaprio și Baz Luhrmann.

Keith Richards va împlini 80 de ani în luna decembrie.

Alături de ei, de 48 de ani, face parte din grup chitaristul Ronnie Wood (n. 1947).

Charlie Watts, baterist și membru fondator al trupei, a murit în august 2021, la vârsta 80 de ani.

The Rolling Stones a susținut 14 concerte în Europa anul trecut, iar un nou album urmează să fie lansat anul acesta.