Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Tablou de Renoir restituit moștenitorilor unui evreu persecutat de naziști, cumpărat de un oraș german
pierre auguste renoir view of the sea from haut cagnes, ca. 1910 city of hagen

Tablou de Renoir restituit moștenitorilor unui evreu persecutat de naziști, cumpărat de un oraș german

Un peisaj pictat de impresionistul francez Pierre-Auguste Renoir restituit moștenitorilor unui bancher evreu care a fugit de persecuția nazistă a fost cumpărat de orașul Hagen, din nordul Germaniei.

„View of the Sea from Haut Cagnes” (cca. 1910) a fost inițial deținut de Jakob Goldschmidt, unul dintre cei mai influenți bancheri din Germania Weimar și un important colecționar de maeștri vechi și artă impresionistă în anii 1920. El a fost și un important susținător al Neue Nationalgalerie din Berlin.

Persecuția nazistă l-a forțat pe Goldschmidt să fugă în 1933 în Elveția, înainte de a emigra în Statele Unite, unde a murit în 1955.

Lucrarea, expusă la Muzeul Osthaus

O parte din colecția de artă a lui Goldschmidt a rămas la Berlin, ca garanție pentru un împrumut. În 1941, naziștii au confiscat colecția, care includea tabloul lui Renoir. Lucrarea a fost vândută la casa de licitații Hans W. Lange din Berlin, mai târziu în acel an. A fost scoasă din nou la vânzare în 1960, la Galerie Nathan din Zurich. Ulterior, a fost achiziționată de Fritz Berg, primul președinte al asociației BDI a industriei germane; după decesul văduvei lui Berg, în 1989, colecția lor a ajuns la Muzeul Osthaus din Hagen, unde a rămas.

Orașul a restituit tabloul moștenitorilor bancherului, apoi l-a cumpărat pentru ca acesta să poată rămâne expus la Muzeul Osthaus. Pictura va fi expusă împreună cu informații despre Goldschmidt, potrivit theartnewspaper.com.

„Moștenitorii lui Jakob Goldschmidt sunt bucuroși că au ajuns la un acord satisfăcător pentru ambele părți în această chestiune, după mai bine de 15 ani de discuții intense”, a declarat avocata lor, Sabine Rudolph, într-un comunicat. „Restituirea tabloului este o recunoaștere a faptului că bunicul lor a suferit mari nedreptăți în timpul regimului nazist, inclusiv pierderi financiare uriașe”.

Achiziția, ai cărei termeni nu au fost dezvăluiți, a fost finanțată de landul Renania de Nord-Westfalia, de Ministerul german al Culturii și de Fundația Culturală a Statelor.