„Tablourile mele sunt memoriile mele” – Samy Briss, la 96 de ani

Samy Briss pare că jonglează dintotdeauna în nuanțe de aur, albastru și forme de păsări și pești înaripați, de parcă cineva i-a pus în mâini, de la începuturile lumii, penelul unui vrăjitor și paleta unui visător fără leac. Samy Briss nu pictează, ci invocă, nu aleargă după stil, ci îl intuiește de fiecare dată, extrăgându-l din ascunzișul unei arte eterne, pe care el o găsește de fiecare dată, fără cel mai mic efort.

Samy Briss împlinește 96 de ani de povești grațioase și a acceptat să împărtășească bucuria creației cu redacția Curatorial, care l-a vizitat în atelierul său din Paris.

Ajuns la vârsta sincerităților dezarmante, Samy Briss rememorează cu duioșie parcursul său prin cele trei epoci și trei perioade care i-au marcat viața și arta. Limba română este impecabilă, frazarea este elegantă, iar subtilele accente franceze din discurs nu fac decât să sporească farmecul conversației. Este elegant, adoră compania, se lansează în conversație cu entuziasmul unui tânăr artist în prag de afirmare.

Samy Briss este clasic, este modern, este abstract și descriptiv deopotrivă. Samy Briss este un contemporan prea puțin cunoscut, dar care își poartă magia cu demnitatea și bucuria unui artist complet care a trecut prin portaluri a trei lumi și prin nenumărate aventuri în culori. În perpetua sa jonglerie nu există niciodată cădere, niciodată oboseală, ci doar acea grație lentă a celui care a înțeles că frumosul nu se cucerește, ci se șoptește.

Trei lumi și un singur univers

Prima lume a fost România, cu Iașiul copilăriei, capitala Moldovei cu aerul cosmopolit al anilor ’30, întrerupt brusc de tumultul istoriei. Blestemul comunist i-a interzis prima expoziție de pictură, moment care l-a împins în 1959 pe un vapor cu destinația Haifa.

Astfel, cea de-a doua lume a fost Israelul, țara care l-a primit și l-a transformat, care i-a deschis ochii spre o simbolistică diferită. Israelul l-a învățat probabil că rădăcinile nu sunt o limitare, ci un combustibil regenerabil și fluid, care poate alimenta la infinit o viziune la fel de originală cu fiecare deceniu scurs.

A treia lume a lui Samy Briss, acolo unde ne-am și bucurat de întâlnirea cu el, a fost Franța. În 1974, lucrările sale au fost remarcate de galeria André Romanet, iar Samy Briss s-a regăsit în faza unei decizii cruciale, care a fost luată aproape instantaneu. Urma să se stabilească la Paris, locul tuturor întâmplărilor majore din arta europeană a secolului XX. Spre bucuria noastră, a admiratorilor săi fără rezerve, Parisul nu numai că nu a anulat acumulările din România copilăriei și Israelul maturității, ci i-a adăugat un nou strat de rafinament și consistență.

Din toate aceste trei lumi, Samy Briss a construit un univers. Unul care nu există pe vreo hartă, dar care se recunoaște dintr-o singură privire, oriunde în lume, în pânzele lui de o rară delicatețe.

Paradoxurile suferinței

Samy Briss refuză să acuze, să se raporteze la trecutul dureros, la pogromul trăit în anii copilăriei, la comunism și la viața în exil. Cumva contraintuitiv, fiecare nou strat de suferință i-a adăugat un nou cristal în suflet, o nouă tușă de optimism care se reflectă cu prisosință în lucrări. Nu caută și nu stabilește vinovați, este recunoscător pentru drum și nu se împiedică de momente. Este recunoscător și României, și Israelului și Franței pentru formarea care i-au oferit-o, dar simțim printre rânduri amestecul de mândrie și amărăciune față de trecutul foarte recent, acela în care a fost reprimit în Uniunea Artiștilor Plastici din România, dar a primit o distincție oficială doar din partea statului francez.

Arta sa nu alunecă însă pe panta complicată a regretelor. Nici conversația, care se canalizează exclusiv pe momentele bune, pe împliniri, pe pictură. Exilul nu numai că nu i-a alterat sufletul, dar l-a împins să transforme dramele personale într-o artă solară, pozitivă și nostalgică. Samy Briss procesează durerea înăuntru, într-un organ secret pe care doar marii artiști îl dezvoltă. Suferința, pierderea, exilul, interdicțiile, succesul, toate intră într-un melanj inegal și se digeră în tăcere, în acea cameră interioară pe care Samy Briss o administrează cu atâta grație. Ce rezultă pe pânze este o frumusețe de basm, optimistă fără a fi excesiv de sentimentală și minunată de privit fără a dezerta în decorativ.

Bucurie și eleganță

La 96 de ani, Samy Briss este deopotrivă clasic și contemporan, un elogiu adus bucuriei de a plăsmui imagini minunate. Opera sa, răspândită în colecții din cele patru zări, nu poate fi rezumată, dar poate fi cu adevărat caracterizată prin doi termeni simpli și adânci: bucurie și eleganță. La Samy, bucuria este câștigată la capătul unei bunătăți structurale, a unei înțelegeri profunde greu de verbalizat. În același timp, eleganța lucrărilor sale nu e formală, ci arhitecturală, propunând simplitatea în doar două dimensiuni în locul unor divagații sofisticate de lumini și perspective.

La Școala de Arte din București, Samy Briss l-a avut profesor pe Camil Ressu, de a cărui influență pedagogică își amintește și astăzi cu reverență, la mai multe de șapte decenii distanță. Ne rememorează una dintre cele mai importante lecții despre artă și viață pe care le-a primit pe băncile facultății de la ilustrul artist: „Ne-a spus că probabil unul sau doi dintre noi vor ajunge cu adevărat pictori, însă ca acest lucru să se întâmple trebuie ca fiecare dintre noi să se străduiască să nu facă precum profesorul lor, ci să își găsească un stil propriu, un limbaj propriu”.

Pictorul nu are nevoie de cuvinte

Samy Briss își păstrează și azi un umor moldovenesc inegalabil, care oferă indicii asupra modului în care arta iese la suprafață. Atunci când este întrebat stăruitor care este explicația nuanței unice de albastru care este atât de prezent în tablourile lui, Samy Briss răspunde cu ochi jucăuși că a cumpărat din greșeală prea multă vopsea albastră.

Samy Briss este de părere că arta, nu doar a lui, poate fi explicată în cuvinte. Se consideră un artist vizual care lucrează doar cu mintea și cu mâinile. Se scuză candid că vorbele, interviurile, nu sunt punctul lui forte: „Dacă un pictor are nevoie de cuvinte pentru a-și explica tablourile înseamnă că arta sa a eșuat”.

În spatele modestiei se ascunde însă un interlocutor vivace, onest și asumat, care, la 96 de ani, refuză încă să își facă un bilanț personal. L-am găsit pe Samy Briss înconjurat de lucrări, de proiecte începute, de gânduri și de schițe pe care le are în plan pentru perioada care urmează. Stilul se păstrează, viziunea este intactă, mintea este sclipitoare în ciuda mâinilor care nu se mai mișcă la fel de vioi.

Spune ca întotdeauna că atunci când începe o lucrare nu știe unde va ajunge. Închide ochii, iar mâna se ghidează fără un aparent control conștient, în formele sale cunoscute, atât de grațioase. Ne mărturisește că și acum, ca de altfel pe parcursul întregii cariere, a preferat liniștea atelierului și lucrul din imaginație, fără modele care să îl inspire și să îl ghideze.

Miriam

„Tablourile mele sunt memoriile mele”, spunea la un moment dat. „Amintirile se transformă în imagini ca o autobiografie, nu totul este real și nu totul este trăit”. Cu toate acestea, deși galant și discret, în unele dintre lucrări regăsim cel puțin un model care l-a inspirat și care poate fi ghicit – soția sa, Miriam Briss, cea care a renunțat la o promițătoare carieră artistică pentru a-i fi prieten, confident, muză și sprijin în ultimele decenii.

Am cunoscut-o pe Miriam Briss, cea care a ales să fie atomul care face posibil acel teren fertil din care se nasc tablourile lui Samy. Miriam nu regretă o clipă decizia de a renunța la propria viziune pentru Samy Briss. Ea a fost conștientă încă de la începuturi că pentru artistul care i-a devenit soț conceptele de iubire și creație sunt practic îngemănate.

„Lui Samy i-a plăcut dintotdeauna să lucreze. Nu i-au plăcut vacanțele, el se relaxa cu adevărat doar în fața șevaletului”, se confesează Miriam între picturile maestrului. „Momentele noastre de respiro erau prilejuite de călătoriile către noi vernisaje”.

Despre viitor

Atelierul parizian este neîncăpător pentru sumedenia de lucrări rânduite. Multe dintre ele fac parte din colecția sentimentală a familiei, altele își așteaptă rândul la o expoziție viitoare. Atât Samy, cât și Miriam își amintesc perfect, pentru unele dintre ele, momentul exact și contextul în care au fost lucrate.

La loc de cinste, familia păstrează și azi pânza de la care a început totul, cea după care Samy Briss a realizat că drumul său în viață este arta. Dacă începutul este clar, continuarea rămâne deschisă; Samy Briss încă are de descoperit povești, păsări, pești și multă dragoste.

La mulți ani, Samy!

Curatorial mulțumește lui Miriam Briss și curatorului Adina Rențea pentru sprijinul acordat în realizarea reportajului