Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  „The Other Side of This Side”, despre reconstrucția spațiului și istoriei
the other side of this side

„The Other Side of This Side”, despre reconstrucția spațiului și istoriei

„The Other Side of This Side”, expoziție colectivă despre reconstrucția spațiului și istoriei, este deschisă la Leilei Gallery începând cu 19 septembrie.

Organizată în parteneriat cu galeria The Balcony din Haga și curatoriată de Laura Bivolaru, expoziția cuprinde lucrări ale artiștilor Irina Botea Bucan, Lucian Bran, Tudor Bratu, Femke Hoppenbrouwer, Andrei Mateescu, Sonata Riepšaitė, Mihai Șovăială și Anna Witt.

„În «The Other Side of This Side», reprezentarea spațiului devine un pretext pentru artiști de a deconstrui prezentul – de la stratul imaginar al viitorului până la scheletul său, trecutul, format atât din speculații, cât și din fapte istorice. Preocupați de numeroase probleme contemporane, de la gestionarea patrimoniului cultural până la munca în neo-liberalism, artiștii meditează asupra transformării societății dintr-o perspectivă spațială. Aceste locuri sunt reprezentate ca intersecții între corpul uman și contextul istoric larg, deschizând posibilitatea semnificației chiar și în cazul unor subiecte aparent neînsemnate – o mănușă de muncitor în noroi, un bloc modernist socialist în curs de renovare, un gard căzut, un stâlp de iluminat. Cu fiecare fotografie, cadru de film și pictură, privitorul este invitat să participe la construirea imaginii lumii așa cum arată ea în prezentul fotografic și să se întrebe în ce moduri subiectivitatea lor interferează cu procesul de reprezentare, influențând mai departe felul în care imaginile proliferează atât înapoi, cât și înainte în timp”, arată Laura Bivolaru în textul curatorial.

Expoziția „The Other Side of This Side” va rămâne deschisă la Leilei Gallery până în 18 octombrie 2024 și va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 12:00 și 16:00.