Ultimul suspect în cazul jafului din urmă cu 20 de ani al unor opere Jackson Pollock și Andy Warhol s-a predat
Ultimul suspect în cazul jafului din urmă cu 20 de ani al unor opere Jackson Pollock și Andy Warhol s-a predat, la începutul anului, autorităților din Scranton (Pennsylvania).
Nicholas Dombek era căutat de aproape șapte luni, iar acum – după ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune – se află în închisoarea Lackawanna County, în custodie, potrivit artnews.com.
Dombek este una dintre cele nouă persoane acuzate de autoritățile federale că fac parte dintr-o rețea care a furat pe parcursul a două decenii obiecte de valoare din 20 de muzee și magazine de pe Coasta de Est și din Vestul Mijlociu.
Anul trecut, trei suspecți au pledat „vinovat” pentru furtul operelor lui Andy Warhol și Jackson Pollock, iar la scurt timp a fost reținut și acuzat un al patrulea.
Printre operele de artă furate se numără „Le Grande Passion” (1984), de Warhol, și tabloul „Springs Winter” (1949), de Pollock, luate de la Muzeul Everhart în 2005, precum și tabloul „Upper Hudson”, de Jasper Cropsey, luat de la Ringwood Manor din Ringwood, New Jersey, în 2011.
Suspecții sunt acuzați și de furtul de suvenire în valoare de peste 1 milion de dolari de la Muzeul Yogi Berra, inclusiv nouă inele World Series, șase centuri de campionat de la International Boxing Hall of Fame, mai mult de 30 de trofee de golf și de curse de cai, o lampă Tiffany, 400.000 de dolari în pepite de aur și patru arme de foc în valoare totală de 1 milion de dolari.