Un centru de arte în valoare de 7 milioane de lire sterline, inaugurat în Somerset
Un centru de arte în valoare de 7 milioane de lire sterline a fost inaugurat în Somerset, după opt ani de eforturi ale unei întreprinderi sociale conduse de cinci femei.
Hub-ul fără scop lucrativ East Quay al Onion Collective din Watchet are două galerii de artă, un restaurant, studiouri, o fabrică de hârtie și unități de self-catering, potrivit BBC.
Proiectul a fost realizat printr-o finanțare de 5 milioane de lire sterline de la Guvernul central căreia i s-au adăugat granturi de la Arts Council England și alte organizații.
Realizarea lui a început după ce planurile dezvoltatorului Urban Splash de a construi apartamente în port au eșuat în 2010.
Planurile pentru hub au fost trasate în 2013, iar colectivul a demonstrat că zona va beneficia de pe urma culturii. Este așteptat să genereze aproximativ 200 de locuri de muncă la nivel local, iar căsuțele de vacanță de pe clădire au ca scop atragerea unui număr mai mare de turiști în regiune.
Galeriile de artă prezintă lucrări ale unor artiști ca Suzanne Lacy, Deanna Payne și Neville Gabile. Restul clădirii va fi inaugurat până la finalul anului, odată ce liftul va fi operațional.
Ca o avanpremieră, au fost deschise două niveluri, unde se află galeria, restaurantul și studiourile artiștilor, care pot fi urmăriți în timp ce lucrează.
Onion Collective este condus de Georgie Grant, Naomi Griffith, Jessica Prendergrast, Rachel Kelly și Sally Lowndes. Întreprinderea lor a construit și un centru pentru turiști și a restaurat Boat Museum din oraș.
Foto: Onion Collective