Un desen de Vincent van Gogh recent descoperit, expus la Amsterdam
Un desen semnat Vincent van Gogh a fost descoperit recent și a fost expus în muzeul din Amsterdam dedicat pictorului olandez.
„Study for Worn Out” a fost realizat în 1882, au explicat reprezentanți ai Muzeului Van Gogh, potrivit BBC. Schița realizată în creion aparține unei familii olandeze de mai mult de un secol, iar pe 16 septembrie a fost expusă prima dată, în muzeul din Amsterdam, unde va putea fi admirată până pe 2 ianuarie. Desenul va reveni apoi în colecția privată.
Semnată „Vincent”, schița prezintă un muncitor în vârstă, îmbrăcat într-o vestă, pantaloni și ghete, stând pe un scaun din lemn, ținându-și capul între mâini.
„Nu a mai fost văzut vreodată. Este prima dată când acest desen se află în văzul lumii”, a spus Teio Meedendorp, cercetător la Muzeul Van Gogh.
Aparent, van Gogh l-a folosit ca bază pentru o versiune ușor modificată, pe care a preferat-o și care se află în colecția muzeului sub titlul „Worn Out”.
Artistul a realizat „Study for Worn Out” pe când trăia în Haga și încă învăța să deseneze. Experții, care s-au arătat încântați de descoperire, spun că oferă o perspectivă excepțională asupra procesului de lucru al artistului la acel moment.
Proprietarul lucrării, care a dorit să rămână anonim, a cerut muzeului să afle dacă desenul poate fi atribuit lui Vincent van Gogh. Cercetătorii au spus că „se potrivește perfect” numeroaselor studii din acea vreme ale pictorului, iar legătura cu „Worn Out” este evidentă.
Anunțul descoperirii vine la șase luni după ce un tablou al lui van Gogh cu o stradă din Paris a fost expus în premieră, după ce o sută de ani a stat departe de ochii publicului. „A Street Scene in Montmartre” a aparținut unei familii franceze de la momentul realizării lui, în 1887. Lucrarea a fost licitată pentru 13,09 milioane de euro, în luna martie.