Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  „Victor Brauner. Între oniric și ocult” – O sută de exponate la 100 de ani de Suprarealism
expo victor brauner, mnar

„Victor Brauner. Între oniric și ocult” – O sută de exponate la 100 de ani de Suprarealism

„Victor Brauner. Între oniric și ocult”, expoziție organizată de Muzeul Național de Artă al României, reunește o sută de exponate – lucrări, obiecte și materiale de arhivă – la 100 de ani de Suprarealism.

Expoziția, deschisă publicului între 1 decembrie, ora 10:00, și 30 aprilie 2024, la parterul Galeriei Naționale, subliniază caracterul original, cu surse autohtone, al creației lui Victor Brauner precum și contribuția lui la mișcarea suprarealistă de la a cărei lansare se împlinesc în 2024 o sută de ani.

Lucrări, cărți și obiecte din colecții private și muzee din țară și străinătate

Un omagiu adus artistului care, la București, în perioada interbelică, a fost unul dintre cei mai de seamă protagoniști ai mișcării de avangardă din România, expoziția reunește mai mult de 100 de exponate, sursele inițiale ale creației artistului, provenite din spiritualitatea populară și din sensibilitatea sa pentru ocult și practicile ezoterice, precum și evoluția mijloacelor sale artistice spre o estetică suprarealistă care, prin Victor Brauner, a cunoscut noi dimensiuni de manifestare pe coordonatele oniric și ocult.

Publicul va fi transpus în universul specific artistului printr-o scenografie spectaculoasă ce evocă universul suprarealist, având ocazia să vadă, în unele cazuri pentru prima dată, un material expozițional format din: lucrări de pictură și grafică de la Muzeul Național de Artă al României, Musée national d’art moderne – Centre Pompidou, Musée d’Art moderne et contemporain de Saint-Etienne Métropole, Musée d’Art moderne et contemporain de Strasbourg, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Muzeul Țării Crișurilor Oradea și din colecțiile particulare Octavian Brândeu, Gheorghe Burtea, Béatrix și Christian Derveloy, Damian Florea, Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase, Cristinel Popa, Jean-Michel Runacher, Anca Vlad, cărți cu caracter ezoteric și ziare de epocă, reviste de avangardă și cărți ilustrate de artist de la Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, documente inedite provenind de la Arhivele Naționale ale României, obiecte etnografice, fotografii și filme documentare din perioada interbelică provenind de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

În expoziție va fi proiectată secțiunea „Les illuminations successives” din filmul „Victor Brauner – Le grand illuminateur totémique” (2014), regizat de Fabrice Maze.

Expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” este un proiect conceput și coordonat de Călin-Alexiu Stegerean, managerul MNAR, și dezvoltat împreună cu o echipă formată din Costina Anghel, conservator, dr. Patricia Bădulescu, muzeograf, Miruna Moraru, muzeograf, și drd. Ileana Mitu, responsabil de comunicare.

MNAR deține opt lucrări de pictură și două de grafică ale artistului Victor Brauner, printre care „Fata și floarea”, donată la începutul anului 2023 de Mircea Barzuca.

Despre Victor Brauner

Victor Brauner s-a născut în anul 1903 la Piatra Neamț, unde familia lui a trăit până în anul 1913. După un periplu la Viena și Brăila, în anul 1918 familia s-a stabilit la București, unde Victor va urma cursurile Școlii de arte frumoase (1919 – 1921).

În anul 1923, a luat contact cu mișcarea avangardistă devenind colaborator al celor mai importante reviste de avangardă: Contimporanul, Punct, Integral, Unu, Urmuz etc. și a luat parte la cele mai importante expoziții ale grupului de avangardă alături de Marcel Iancu, M.H. Maxy, Hans Mattis-Teutsch, Milița Petrașcu ș.a.

Împreună cu Ilarie Voronca, a creat revista dadaisto-futuristo-constructivistă 74 HP. După câteva încercări de a se integra mediului artistic parizian, în anul 1932 a aderat la mișcarea suprarealistă condusă de Andre Breton și participă la mai multe expoziții ale grupului.

În anul 1938 s-a stabilit la Paris, fără să revină vreodată în România, traversând apoi cu mari dificultăți perioada celui de al Doilea Război Mondial. În perioada postbelică s-a bucurat de succes în Europa și Statele Unite. A murit în 1966, recunoscut ca un reprezentat prestigios al Suprarealismului.