Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Virgil Scripcariu, câștigătorul Premiului „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului
virgil scripcariu

Virgil Scripcariu, câștigătorul Premiului „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului

Virgil Scripcariu este câștigătorul celei de-a treia ediții a Premiului „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului, cu lucrarea „Refugiu”. Pentru prima dată în istoria premiului, alegerea câștigătorului a aparținut publicului.

După selecția realizată de un juriu de specialitate, timișorenii au fost invitați să decidă ce lucrare își doresc să devină parte din spațiul public al orașului. Alegerea lor transformă premiul într-un gest de participare culturală și într-o formă directă de dialog între artă și comunitate.

„Refugiu” vorbește, prin titlul și prezența sa, despre una dintre nevoile esențiale ale omului contemporan: aceea de a găsi un loc în care să se poată opri, regăsi și simți în siguranță. Într-un oraș aflat într-o permanentă mișcare, sculptura poate deveni un asemenea moment de suspendare – un spațiu al privirii și al reflecției.

„Arta în spațiul public are puterea de a schimba nu doar un loc, ci și felul în care îl privim. Prin votul său, publicul a ales o lucrare care va intra în dialog cu orașul și cu oamenii săi. Este un gest important pentru cultura urbană a Timișoarei și pentru felul în care comunitatea se raportează la arta contemporană”, transmit organizatorii.

Campania de vot s-a desfășurat pe parcursul a patru săptămâni și s-a încheiat vineri, 4 septembrie. În total, au fost înregistrate 1.783 de participări, dintre care 1.700 de voturi exprimate pentru cele patru lucrări finaliste.

Rezultatul final a fost:

Virgil Scripcariu – „Refugiu”: 663 de voturi — 39%

Larisa Sitar – „Figuri șezând”: 646 de voturi — 38%

Bogdan Rața & Dan Vișovan – „Sculpturi tăiate”: 309 voturi — 18,18%

Șerban Ionescu – „Turnătorie”: 82 de voturi — 4,82%

Virgil Scripcariu câștigă astfel premiul în valoare de 8.000 de euro.

„Refugiu”, amplasată în Piața Unirii

Lucrarea câștigătoare va fi amplasată la finalul lunii octombrie 2026, în Piața Unirii din Timișoara, unde va rămâne timp de șase luni. Ulterior, „Refugiu” va fi mutată pe platoul transformat în parc de sculptură de la Shopping City Timișoara, continuându-și astfel traseul în spațiul public și întâlnirea cu publicul.

Decernarea premiului și prezentarea lucrării câștigătoare vor avea loc în cadrul unui eveniment special organizat în luna octombrie 2026, la care vor participa susținătorii proiectului, organizatorii, membrii juriului și artiștii implicați în această ediție.

În paralel, publicul va putea descoperi și expoziția colectivă a artiștilor nominalizați.

55 de artiști înscriși

Ediția din acest an a înregistrat 55 de aplicații din partea artiștilor, număr care confirmă interesul constant al scenei artistice contemporane pentru sculptură și pentru intervenția în spațiul public.

Selecția a fost realizată de un juriu format din personalități consacrate ale artei vizuale, sculpturii, arhitecturii și managementului cultural: Celia Ghyka – arhitect; Andrei Petru Jecza – vicepreședinte al Fundației Jecza; Ana-Maria Mihăescu – președinta Asociației Castel Salbek; Aurelia Mocanu – critic de artă; Ciprian Mureșan – artist vizual; Alex Radu – manager cultural, fondator RAD Sculpture Park; Maria Rus-Bojan – critic de artă și curator.

Criteriile de evaluare au urmărit forța și coerența proiectelor propuse, claritatea intențiilor artistice, caracterul distinct al abordărilor și relația acestora cu spațiul public, inclusiv din perspectiva securității, a relației morfologice cu locul și a materialității obiectului.

Arta care intră în dialog cu orașul

Premiul „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului pornește de la o idee simplă și esențială: sculptura nu trebuie să rămână izolată în spațiul convențional al galeriei sau al muzeului. Ea poate deveni parte din viața unui oraș, poate modifica percepția asupra unui loc și poate genera un dialog neașteptat între operă, spațiu și comunitate.

După experiența edițiilor anterioare, proiectul păstrează și în acest an expoziția artiștilor nominalizați, cu lucrări prezentate în spațiul public, în fața Shopping City Timișoara, Calea Șagului nr. 100.

În cadrul expoziției vor fi prezentate lucrările: Alexandra Brânzac – „The Weight We Carry”, Maria-Mădălina Brîneț – „Monument domestic”, Ștefan Crețu – „Polar Mountain Shrimp”, Vladimir Florentin – „Blind Spot”, Mihai Iepure-Gorski – „Pasăre căzută”, Ana-Suzana Ionescu – „This will be my Time”, Zoltan Kovacs – „Darul ciobanului”, Ileana Oancea – „Orașul”, Mihai Țopescu – „Structuri emergente”.

Acestora li se alătură lucrările finaliste ale ediției 2026 a Premiului „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului: „Turnătorie” (Șerban Ionescu), „Sculpturi tăiate” (Dan Vișovan și Bogdan Rață), și „Figuri șezând” (Larisa Sitar); iar de anul viitor și „Refugiu”, creația lui Virgil Scripcariu.

Premiul poartă numele sculptorului Peter Jecza, membru fondator al Fundației Triade (devenită, de anul acesta, Fundația Jecza), ca omagiu adus contribuției sale semnificative la sculptura românească contemporană.

Un gest de artă, un gest al comunității

Cele 1.700 de voturi acordate lucrărilor finaliste arată că există un interes real pentru felul în care arta contemporană poate deveni parte din viața orașului. Alegerea lui „Refugiu” nu este doar rezultatul unei competiții, ci expresia unei relații directe între o operă și comunitatea care a ales-o.

Participarea la campania de vot a fost însoțită și de o inițiativă dedicată publicului: unul dintre participanți a avut șansa de a câștiga, prin tragere la sorți, o lucrare de artă în valoare de 1.000 de euro, semnată de Vlad Nancă, câștigătorul de anul trecut al premiului, asigurând astfel, o continuitate între ediții. Câștigătoarea este Catrinel Rădoi.

Fundația Jecza este o organizație neguvernamentală fondată în anul 2000, cu scopul de a promova arta contemporană și de a facilita dialogul dintre artiști și public.

În cei peste 25 de ani de activitate pe scena culturală a Timișoarei, fundația a contribuit la dinamica culturală a orașului și a dezvoltat o experiență consistentă în promovarea artei contemporane, cu un interes particular pentru devenirea sculpturii și explorarea limitelor sale.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.