Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  „Where ART Thou?” – program dedicat artiştilor interesaţi de noile tehnologii
where art thou

„Where ART Thou?” – program dedicat artiştilor interesaţi de noile tehnologii

Programul „Where ART Thou?”, dedicat artiştilor interesaţi de noile tehnologii, se desfăşoară anul acesta în Bucureşti şi Timişoara.

Este un eveniment anual, conceput în jurul artei, științelor sociale și umanismului.

Aici tehnologia este prezentată atât ca o metodă, un instrument de producție și comunicare, cât și ca o sursă de inspirație. Programul redeschide astfel discuțiile despre conexiunile existente între artă, noile tehnologii și societate.

Structurat în două etape, programul se adresează celor care-și doresc să dezvolte idei într-un cadru colaborativ (artiști, creativi, programatori) și să realizeze proiecte artistice sau teoretice la intersecţia dintre artă, tehnologie și societate.

Ateliere mentorate de teoreticieni și practicieni internaționali

Cei interesaţi sunt invitaţi să participe, în perioada iunie-iulie, la ateliere mentorate de teoreticieni și practicieni internaționali și români, urmând ca în toamnă, cele mai bune idei (între 3 şi 5) rezultate în urma atelierelor să fie produse și prezentate într-o expoziție itinerantă în cele două orașe.

Printre temele abordate se numără context hacking, sunetul și limbajul ca forme de supraveghere, stadiile teoretice ale supravegherii și diferențele sale în funcție de context, perenitatea amprentei noastre digitale în Cloud, Metaverse sau pe rețelele sociale.

Atelierele de la București vor avea loc la Rezidența9 și vor fi mentorate de Arnaud Eeckhout și Mauro Vitturini, Johannes Grenzfurthner și Sarah Grant.

Atelierele de la Timișoara se vor desfășura la Comenduirea Garnizoanei, iar mentorii sunt Peter Osborne, Nicolas Montgermont și Radu Uszkai.

Participarea este gratuită, iar creatorii ale căror lucrări vor fi selectate pentru a fi realizate pentru expoziția itinerantă vor beneficia de costuri de producție și onorariu în valoare de 300 de euro brut. Selecția participanților la ateliere va fi realizată de către curatorii și echipa de proiect.

Mai multe detalii despre program, înscriere și mentori se găsesc online.