Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Jane Fonda, Gagosian și Christie’s, acțiune caritabilă pentru mediu
ed ruscha, ups downs, 2023, gagosian

Jane Fonda, Gagosian și Christie’s, acțiune caritabilă pentru mediu

Actrița și activista Jane Fonda se asociază cu galeria Gagosian și casa Christie’s pentru o licitație caritabilă de artă, cu scopul de a strânge fonduri pentru a împiedica un referendum în California care ar urma să anuleze o lege de stat din 2022 care limitează zonele de unde poate fi exploatat petrol.

Intitulată „Artă pentru o Californie sigură și sănătoasă/ Art for a Safe and Healthy California”, acțiunea caritabilă din Beverly Hills va începe în 9 aprilie, când vor fi expuse mai multe lucrări donate de artiști de renume. Găzduit de dealerul Larry Gagosian, de filantropul și activistul Aileen Getty și de Susie și Mark Buell, donatori ai Partidului Democrat, evenimentul va include un recital John Legend.

Lucrările vor fi puse în vânzare în două moduri: într-o vânzare de zi la Christie’s, în luna mai, și într-o expoziție cu vânzare la sediul Gagosian din Beverly Hills, vara aceasta.

Printre artiștii care au donat lucrări se numără Ed Ruscha, Christina Quarles, Joey Terrill, Charles Gaines, Karon Davis, Olafur Eliasson, Frank Gehry, Alex Israel, Marilyn Minter, Catherine Opie, Nan Goldin, Mark Grotjahn, Nathaniel Mary Quinn, Jackie Amézquita, Hank Willis Thomas și Jonas Wood.

„Sunt încântată să pot folosi dragostea mea pentru artă pentru a impulsiona lupta față de nedreptatea climatică și, în același timp, să promovez munca acestor artiști talentați și generoși”, a transmis Jane Fonda.

Încasările obținute din ambele vânzări vor fi în beneficiul Campaign for a Safe and Healthy California, care se descrie ca „o coaliție de profesioniști în domeniul sănătății publice, grupuri de Drept ecologic, lideri ai comunității și religioși și tineri care se unesc pentru a ține piept Big Oil (primele cinci firme occidentale de petrol și gaze naturale, n.r.) și pentru a se asigura că niciun californian nu va trebui să se confrunte cu riscuri pentru sănătate din cauza faptului că locuiește la doar câțiva pași de puțuri de petrol periculoase”, potrivit site-ului campaniei.

Milioane de californieni trăiesc în apropierea sondelor petroliere

Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, a promulgat în septembrie 2022 legea SB1137, care interzice forarea de noi puțuri de petrol la mai puțin de 975 metri de case, școli, grădinițe, parcuri, centre de îngrijire a sănătății, centre de resurse comunitare, centre de detenție și anumite întreprinderi, și care impune ca, până în 2025, puțurile existente să îndeplinească anumite norme privind sănătatea, siguranța și mediul.

Conform blogului de politici publice CalMatters, aproximativ 2,7 milioane de persoane din California locuiesc la câteva sute de metri de o sondă de petrol.

După câteva luni de la adoptarea legii, grupul Stop the Energy Shutdown, o coaliție din industria petrolului și a gazelor naturale, a început să strângă semnături pentru a abroga legea prin intermediul unui referendum, potrivit Associated Press. Referendumul s-a calificat pentru scrutinul din noiembrie 2024.

Campaign for a Safe and Healthy California a calculat că industria petrolieră a cheltuit 53 de milioane de dolari până în prezent și că acum cheltuiește 500.000 de dolari pe săptămână pentru a abroga legea din 2022 și pentru a continua să foreze petrol în cartierele californiene.

Inspirată de diverși activiști, Jane Fonda (n. 1937) – care a militat și în trecut pentru diverse cauze – a lansat seria de acțiuni de protest Fire Drill Fridays (FDF), în colaborare cu Greenpeace SUA, în octombrie 2019.

Foto: Ed Ruscha, „Ups Downs” (2023) (c) Brica Willcox/ Gagosian