NASA și ESA vor să folosească mai multe elicoptere pentru prelevarea de mostre de pe Marte
Agențiile spațiale americană și europeană își revizuiesc planurile privind prelevarea și transportarea de mostre de sol marțian pentru a fi studiate în laboratoarele de pe Pământ. Ele speră să simplifice procesul, să reducă riscurile și costurile folosind elicoptere și nu doar roverul fabricat în Regatul Unit.
Inginerii Airbus din Marea Britanie care au dezvoltat conceptul mai mulți ani, scrie BBC, și-au exprimat dezamăgirea la Farnborough International Airshow 2022.
La expoziția din Hampshire, gigantul aerospațial italian Leonardo a semnat un contract de 55 de milioane de euro pentru un element important în misiune. La stand a fost prezentat modelul în mărime naturală al unui braț robotizat ce va fi livrat NASA până în noiembrie 2025.
„Are o lungime de 2,5 metri și are șapte grade de mișcare”, a declarat dr. Guido Sangiovanni, project manager. „Este important de remarcat faptul că nu este doar un braț. Acolo se află computerul, electronicele și camerele – întreg sistemul”.
Testele de laborator complexe efectuate asupra mostrelor vor reprezenta probabil singurul mod de a afla dacă a existat sau există viață pe Marte. Însă procedurile complexe implicate în misiune vor costa miliarde.
Roverul Perseverance, foarte eficient
Roverul Perseverance al NASA a petrecut deja un an de când se află în craterul marțian Jezero, săpând și adunând roci în tuburi de titan, apoi mutându-le într-o rachetă.
Însă agențiile spațiale americană și europeană sunt convinse că Perseverance poate face asta singur.
„Arhitectura evoluează acum și nimic nu este finalizat”, a spus dr. David Parker, director la European Space Agency (ESA). „Perseverance este acolo și e foarte eficient – și analiza privind exactitatea sugerează că Perseverance va continua să lucreze. Asta ne va permite să simplificăm programul și să înlăturăm roverul de preluare, eliminând nevoia de o altă (riscantă) amartizare”.
Dacă Perseverance se defectează, mini-elicopterele ar putea să îi facă treaba. Drona proprie a lui, Ingenuity, s-a dovedit eficientă. „Poate vom putea folosi elicoptere, unul sau două, ca asigurare”, a completat Parker.
O platformă de amartizare cu elicoptere, brațul robotic și racheta de întoarcere vor fi tirmise pe Marte la jumătatea anului 2028, urmând să ajungă la destinație în circa doi ani.
Credit foto: NASA/JPL-CALTECH