Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  Roverul marțian Perseverance a prelevat mostre „spectaculoase” de sol
perseverance, rover, marte

Roverul marțian Perseverance a prelevat mostre „spectaculoase” de sol

Agenția spațială americană a anunțat că roverul Perseverance este aproape de finalizarea primului set de obiective pe Marte, robotul NASA colectând deja mostre „spectaculoase” de sol care vor fi depozitate și vor fi preluate de alte misiuni spre a fi aduse pe Pământ.

Vehiculul a amartizat în urmă cu 17 luni în zona craterului Jezero. Toate datele transmise începând cu acel moment demonstrează oamenilor de știință că roverul se află în locul perfect pentru a cerceta existența vieții pe planetă.

Robotul caută în special urme de viață ce ar fi putut exista în urmă cu miliarde de ani, când Jezero era acoperit de un lac.

Istoria planetei, speră cercetătorii, este „înregistrată” în mostrele „spectaculoase” – după cum le-au numit – de sol care vor fi depozitate în următoarele luni, relatează BBC.

NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA) pun la cale un plan pentru a recupera mostrele. Acesta va implica un alt sistem de amartizare, elicoptere, o rachetă marțiană și un transportor interplanetar. Obiectivul este ca mostrele să ajungă pe Pământ în 20333.

Roci vulcanice și sedimentare cu informații cruciale despre Planeta Roșie

Încărcătura cuprinde roci vulcanice pe care Perseverance le-a forat din crater. Ele sunt prelevate în tuburi de titan și vor spune ce exista în Jezero când era plin cu apă. Cel mai important este că mostrele sunt dintr-un tip de rocă ce poate fi datat cu siguranță. În prezent, vârstele pe Marte pot fi doar intuite indirect.

O altă parte a încărcăturii o reprezintă roci sedimentare pe care Perseverance le-a colectat în ultimele patru luni din depozitele deltei din sectorul vestic al craterului cu deschidere de 45 de kilometri. Acestea e posibil să fi captat urme ale unei vieți microbiene.

În a doua parte a lunii octombrie, specialiștii NASA vor lua o decizie privind următoarele acțiuni ale roverului.

Roverul Perseverance al NASA (Administrația Națională Aeronautică și Spațială) a obținut prima mostră de rocă de pe Marte în septembrie 2021. Acesta a fost un moment istoric, pentru că reprezintă prima secțiune de rocă prelevată vreodată pe o altă planetă cu scopul de a fi trimisă pe Pământ.

Credit foto: NASA/JPL-CALTECH/ MSSS