Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  Vulcanii de pe Venus sunt activi
planeta venus si vulcanii sai activi curatorial.ro

Vulcanii de pe Venus sunt activi

Un studiu care confirmă existența activității vulcanice intense pe planeta Venus a fost recent publicat de revista americană Science, iar descoperirea îi poate ajuta pe oamenii de știință să răspundă la o întrebare esențială: ce cataclism a transformat peisajul planetei Venus într-unul arid, neprielnic niciunei forme de viață?

Planeta Venus – sora Terrei

Venus este o planetă telurică, fiind similară cu planeta Pământ ca mărime și masă, din acest motiv fiind denumită „planeta soră”. Este cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar, temperatura medie a suprafeței fiind de 462°C. Atmosfera densă a acesteia conține 96,5% dioxid de carbon, iar restul azot, fiind „protejată” de nori compacți de acid sulfuric.

80% din suprafața planetei este formată din câmpii vulcanice netede, Venus având mai mulți vulcani decât planeta noastră, cu un număr de 167 de vulcani cu peste 100 km în diametru. Maat Mons, denumit după zeița egipteană a dreptății și justiției, este cel mai înalt vulcan de pe Venus.

Timp de 50 de ani, comunitatea științifică a încercat constant să observe vulcanii de pe Venus. Informațiile legate de activitatea vulcanică de pe această planetă sunt esențiale pentru înțelegerea destinului propriei noastre planete, în special pentru că aceasta are caracteristici asemănătoare Terrei.

În căutarea inimii planetei Venus

Această lume fierbinte și imposibil de cercetat este ascunsă de nori toxici. Totuși diferitele misiuni spațiale lansate de-a lungul timpului au reușit să scoată la iveală informații importante legate de modelarea vulcanică a suprefeței planetei Venus.

Una din cele mai importante misiuni, Magellan, lansată în 1991, a fost recuperată de curând, aceasta aducând imagini ale unui posibil crater de pe Venus, mai exact de pe Maat Mons, care aparent își schimbă constant forma. Acesta crește în mărime, fiind observate și scurgeri de magmă.

Rezultatele au uimit întreaga comunitate științifică, mai ales că nimeni nu se aștepta la informații noi mai devreme de anul 2030, când cele două nave lansate în 2021, Veritas (NASA) și EnVision (Agenția Spațială Europeană) ar fi trebuit să revină pe Pământ.

Misiunea Magellan a NASA a reușit să cartografieze aproximativ 43% din planetă de cel puțin două ori, în ciuda provocărilor apărute.

Conform informațiilor recuperate de pe navă, între februarie și octombrie 1991, Maat Mons ar fi suferit câteva modificări. De asemenea, s-au observat creșteri bruște ale gazelor din atmosferă asociate emanațiilor vulcanice, formaţiuni minerale recente și caracteristici neobișnuite apărute în zona uriașelor structuri denumite „coronae”, alcătuirea lor denotând implicit existența la interior a magmei vulcanice.

În cele opt luni înregistrate de navă, o materie vâscoasă se pare că s-ar fi scurs într-un crater deschis, a cărui dimensiune ar fi crescut de la 20 km2 până la aproape de 40 km2, iar un șuvoi de materie cu consistență lichidă ar fi ieșit la suprafață. De asemena, există posibilitatea ca materia lichidă observată să fi apărut încă din februarie, dar nu a putut fi vizibilă atunci din cauza unghiului imaginilor colectate.

Ce ne rezervă viitorul

Întrebarea fundamentală care rămâne este dacă această activitate vulcanică este permanentă. Vulcanii de pe Pământ și de pe luna planetei Jupiter, Io, erup permanent. Cei de pe Marte pot erupe o dată la câteva milioane de ani.

Având toate aceste date la îndemână, ce concluzii putem trage despre Venus? Cercetătorii nu au încă destule date pentru a putea răspunde la această întrebare.

Noile date sugerează clar că planeta are o activitate vulcanică destul de intensă, asemănătoare poate cu cea de pe Terra. Cele două misiuni lansate de curând, VERITAS și EnVision vor încerca să pătrundă misterele vulcanilor de pe Venus. Până atunci, sunt încă multe date de analizat de pe misiunea spațială Magellan.

Sursă text: National Geographic