Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Documentarul „Timișoara – Capitală Europeană a Conviețuirii Multietnice”, lansat în iulie 2023
timișoara capitală europeană a conviețuirii multietnice

Documentarul „Timișoara – Capitală Europeană a Conviețuirii Multietnice”, lansat în iulie 2023

Documentarul „Timișoara – Capitală Europeană a Conviețuirii Multietnice”, regizat de Florin Iepan, va fi lansat în iulie 2023. Filmul arată cum vede orașul norvegianul Christo Balthazar, nepotul ziaristului și scriitorului Jahn Otto Johansen, autorul cărții „România: O colecție de articole”, care a fost decorat de președintele României.

Demersul de promovare a multiculturalismului prin artă și tradiții este inițiat de Asociația Culturală Metropolis, în parteneriat cu ONG-ul norvegian Romers Rettigheter.

Înțelegerea și acceptarea diversității

În contextul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023, inițiativa urmărește să evidențieze bogăția și diversitatea culturilor atât din Europa, cât și din România și Timișoara, să celebreze trăsăturile culturale pe care europenii le împărtășesc, să crească sentimentul de apartenență al cetățenilor la o zonă culturală comună și să favorizeze contribuția culturii la dezvoltarea orașelor. Astfel, vor fi documentate interacțiunea și contribuția la viața socială, politică, economică și culturală din prezent a principalelor etnii din Timișoara, reconfirmându-se tradiția multiculturală a Timișoarei și întărindu-se imaginea de centru multietnic și multireligios funcțional.

Documentarul va vorbi despre tradiții și obiceiuri, despre noile afaceri locale ale celor care s-au stabilit în Timișoara în ultimii 20-30 de ani, despre gastronomia sârbească, despre meșteșugurile și muzica romă, despre literatura și teatrul maghiar dar și despre noile afaceri ale comunităților italiene, turcești etc. Prin promovarea multiculturalismului în artă și tradiții, prin facilitarea dialogului intercultural între principalele comunități etnice din Timișoara și publicul larg, proiectul își dorește să sporească înțelegerea și acceptarea diversității, conștientizarea realităților sociale curente și pe dezvoltarea receptării diversității culturale.

Filmul va avea ca punct de pornire povestea lui Christo, nepotul celebrului ziarist norvegian decorat de președintele României în 2014 pentru meritele aduse imaginii României în Norvegia, prin cartea „România: O colecție de articole”. Christo va reface călătoria bunicului său și documentarul va prezenta noile realități prin ochii lui.

Documentarul, lansat într-un mini festival și disponibil online

Premiera filmului în România va avea loc în weekendul 28 – 30 iulie, la Timișoara, în cadrul unui mini-festival în aer liber ce va include proiecții de film urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri, o dezbatere despre minorități si schimbul cultural, incluzând tema imigrației și  un târg de produse tradiționale.

Ulterior premierei, filmul va putea fi vizionat pe platforme online din România și Norvegia.

Proiectul intitulat „Timișoara – Capitală europeană a Conviețuirii Multietnice” beneficiază de suma de 468.548 lei, finanțare nerambursabilă de la Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și norvegiene.