Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Eddie Redmayne, Lily Allen și Emma Corrin, între starurile nominalizate la premiile ce recompensează excelența în teatrul londonez
olivier awards

Eddie Redmayne, Lily Allen și Emma Corrin, între starurile nominalizate la premiile ce recompensează excelența în teatrul londonez

Actorii Eddie Redmayne, Lily Allen, Emma Corrin, Jessie Buckley și Beverley Knight se numără printre starurile nominalizate la premiile care recompensează excelența în teatrul londonez, Olivier Awards.

Nominalizații și câștigătorii sunt aleși în fiecare an de un grup alcătuit din profesioniști din industrie, personalități și membri ai publicului aleși special pentru pasiunea pentru teatrul londonez.

Dezbaterile se dau în patru jurii – teatru, operă, dans și afiliate -, iar fiecare este supervizat de Society of London Theatre.

Decernate prima dată în 1976, premiile Olivier reprezintă cele mai prestigioase distincții în teatrul britanic.

O nouă producție a musicalului „Cabaret”, cu Eddie Redmayne și Jessie Buckley în rolurile principale, a primit cele mai multe selecții – 11 – pentru distincțiile ce vor fi acordate pe 10 aprilie, la Royal Albert Hall din Londra.

cabaret

Cabaret

Îi urmează, ca număr de nominalizări, o adaptare a romanului „Life of Pi” și o nouă montare „Anything Goes”, fiecare cu câte nouă.

Lily Allen și Emma Corin concurează pentru titlul de „cea mai bună actriță într-un spectacol de teatru”, iar Beverly Knight, pentru „cea mai bună actriță într-un musical”.

Lily Allen, cunoscută în principal ca solistă pop, a primit recent un premiu pentru interpretare din partea site-ului WhatsOnStage, pentru debutul ei în teatru în thrillerul „2:22 – A Ghost Story”.

Emma Corrin, devenită celebră pentru rolul prințesei Diana din serialul „The Crown”, este nominalizată pentru interpretarea din „Anna X”, piesă inspirată din povestea impostoarei Anna Sorokin.

Un musical bazat pe filmul „Back To The Future” (1985) a primit șapte nominalizări, în timp ce „Moulin Rouge! The Musical” și producția „The Normal Heart” a National Theatre, după textul lui Larry Kramer, au primit câte cinci selecții.

Nominalizările la principalele categorii ale premiilor Olivier

Cea mai bună actriță: Lily Allen – 2:22 A Ghost Story, Noel Coward Theatre; Sheila Atim – Constellations, Donmar Warehouse la Vaudeville Theatre; Emma Corrin – Anna X, Harold Pinter Theatre; Cush Jumbo – Hamlet, Young Vic.

Cel mai bun actor: Hiran Abeysekera – Life of Pi, Wyndham’s Theatre; Ben Daniels – The Normal Heart, National Theatre; Omari Douglas – Constellations; Charles Edwards – Best of Enemies, Young Vic.

Cel mai bun actor într-un musical: Olly Dobson – Back To The Future The Musical, Adelphi Theatre; Arinzé Kene – Get Up, Stand Up! The Bob Marley Musical, Lyric Theatre; Robert Lindsay – Anything Goes, Barbican Theatre; Eddie Redmayne – Cabaret at The Kit Kat Club, the Playhouse Theatre.

Cea mai bună actriță într-un musical: Jessie Buckley – Cabaret; Sutton Foster – Anything Goes; Beverley Knight – The Drifters Girl, Garrick Theatre; Stephanie McKeon – Frozen, Theatre Royal Drury Lane.

Cel mai bun actor în rol secundar: șapte actori care joacă rolul Tiger – Life of Pi; Dino Fetscher – The Normal Heart; Nathaniel Parker – The Mirror and the Light, Gielgud Theatre; Danny Lee Wynter – The Normal Heart.

Cea mai bună actriță în rol secundar: Tori Burgess – Pride and Prejudice* (*Sort Of), Criterion Theatre; Liz Carr – The Normal Heart; Christina Gordon – Pride and Prejudice* (*Sort Of); Akiya Henry – The Tragedy of Macbeth, Almeida Theatre.

Cea mai bună actriță într-un rol secundar într-un musical: Gabrielle Brooks – Get Up, Stand Up! The Bob Marley Musical; Victoria Hamilton-Barritt – Cinderella, Gillian Lynne Theatre, Carly Mercedes Dyer – Anything Goes; Liza Sadovy – Cabaret.

Cel mai bun actor în rol secundar într-un musical: Clive Carter – Moulin Rouge! The Musical, Piccadilly Theatre; Hugh Coles – Back To The Future The Musical; Elliot Levey – Cabaret; Gary Wilmot – Anything Goes

Cel mai bun spectacol nou: 2:22 A Ghost Story; Best of Enemies; Cruise, Duchess Theatre; Life of Pi.

Cel mai bun musical nou: Back To The Future The Musical; The Drifters Girl; Frozen; Get Up, Stand Up! The Bob Marley Musical; Moulin Rouge! The Musical.

Cea mai bună nouă montare a unui spectacol de teatru: A Number, The Old Vic; Constellations; The Normal Heart; The Tragedy of Macbeth.

Cea mai bună nouă montare a unui musical: Anything Goes; Cabaret; Spring Awakening, Almeida Theatre.

Cel mai bun spectacol de comedie: The Choir of Man, Arts Theatre; Pantoland at the Palladium, The London Palladium; Pride And Prejudice* (*Sort Of); The Shark Is Broken, Ambassadors Theatre.

Cel mai bun regizor: Rebecca Frecknall – Cabaret; Michael Longhurst – Constellations; Kathleen Marshall – Anything Goes; Max Webster – Life of Pi.

Cea mai bună producție de operă: Bajazet, Royal Opera House; The Cunning Little Vixen, English National Opera at London Coliseum; Jenufa, Royal Opera House; Theodora, Royal Opera House.

Lista completă a nominalizărilor poate fi consultată pe officiallondontheatre.com.