Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Societate   /  Expoziția care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023, la București
pavilion romania, bianala de arhitectura de la veneția, inovații uitate, 2023

Expoziția care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023, la București

„Now Here There / Acum – Aici – Acolo”, expoziția care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023, va fi prezentată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București începând din 30 mai.

Vernisajul va avea loc la ora 19:00 și face parte din programul Romanian Design Week 2024.

Now Here There” este o expoziție concept care a adus pentru prima dată pe scena internațională invenții românești uitate, care ar fi putut schimba agenda climatică mondială; alături de inovații de arhitectură contemporană românească, ce pot defini modalități noi de lucru pentru un laborator al viitorului.

Expoziția – coordonată de arh. Emil Ivănescu, care a realizat proiectul împreună cu Simina Filat, Cătălin Berescu și Anca Păsărin – a avut aproximativ 3 milioane de vizitatori, în perioada mai 2023 – mai 2024, prin expunerea internațională și națională.

La vernisaj, reprezentanții echipei Pavilionului României, a Uniunii Arhitecților din România, a Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, cât și partenerii Pavilionului, vor expune câteva opinii despre importanța inovației în România în context internațional. De asemenea, vom fi dezbătute idei despre Bienala de Arhitectură de la Veneția.

La finalul vernisajului, va avea loc workshop-ul „Inovație și Artă în Arhitectură”, la care vor fi realizate obiecte de design prin tehnici de turnare a betonului pigmentat.

Expoziția a mai fost prezentată în țară la Timișoara, Cluj-Napoca, Reșița și Iași. La București, ea va fi găzduită de parterul UAUIM până în 2 iunie.

Credit foto: curatorial.ro