Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Societate   /  Festivalul „George Enescu” 2023 – Evenimente în întreaga țară
enescu catalina filip

Festivalul „George Enescu” 2023 – Evenimente în întreaga țară

Cea de-a 26-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” va avea loc între 27 august și 24 septembrie 2023, iar tema ediției este „Generozitate prin muzică/ Generosity through Music”.

Organizat începând cu 1958, festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică simfonică la nivel internațional.

Anul acesta vor avea loc concerte la București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu, Bacău și Lugoj. Programul este unul bogat, cu peste 90 de concerte doar în Capitală, mai mult de 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, zeci de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Printre noutăţile semnificative ale ediției se remarcă revenirea pe scena Operei Naţionale din Capitală a unei montări „Oedipe”, opera lui George Enescu, dar și a seriei „Concertele de la miezul nopții”, găzduită de Ateneul Român.

Printre cei mai importanți artişti şi orchestrele care vor fi prezenți în festival se numără soprana Aida Garifullina, pianistul Igor Levit, violonistul Augustin Hadelich, pianista Martha Argerich, violonistul Renaud Capuçon, soprana Valentina Naforniţă, dirijorii Zubin Mehta, Vladimir Jurowski, Sir Simon Rattle, Klaus Mäkelä, Kent Nagano, Cristian Mandeal, Cristian Badea, precum şi Orchestra Gewandhaus din Leipzig, WDR din Koln, Orchestra simfonică Göteborg, Liszt Chamber Orchestra, The Manchester Camerata, Vienna Philharmonic, Concertgebouw Symphony, London Symphony, l’Orchestre National de France și Israel Philharmonic.

Ediția va fi deschisă la Sala Palatului cu un concert susținut de Filarmonica „George Enescu”, condusă de Cristian Măcelaru, director artistic al festivalului, avându-l solist pe violoncelistul francez Gautier Capuçon.

Evenimente conexe

Între 27 august și 24 septembrie, pe lângă maratonul de concerte de talie internațională, vor avea loc evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim în 12 orașe din țară, dar și în spații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.

Desfășurat sub Înaltul Patronaj la Președintelui României și produs de Ministerul Culturii, festivalul oferă publicului din București ocazia să experimenteze un moment de deconectare coregrafică, poetică și imersivă: „WOLGFANG”, o instalație de tip performance filmată în VR de coregraful Gigi Căciuleanu, produsă de Art Production Foundation. La producție au luat parte actorii Lelia Marcu-Vladu (Regina Nopții), Lari Giorgescu (Visătorul), Ana Iacob (ArlecchinA) și Bogdan Iacob (ColombinO), dând viață unor personaje ce evoluează într-un spațiu mozartian atemporal. Instalația va putea fi vizitată pe toată durata festivalului la Sala Palatului, Foaier etaj.

Între altele, vor fi proiectate documentare despre dirijorul Sergiu Celibidache și „Constantin Silvestri Avant-Gardist, Master Improviser, Homme Passionné”, la Sala Palatului va fi amenajată expoziția foto-documentară „George Enescu în Franța”, iar la Universitatea Națională de Muzică din București, expoziția „George Enescu pe continentul american”.

Va avea loc și o serie de evenimente intitulată „Simte muzica”, care va cuprinde concerte în aer liber ce vor avea loc în diverse spații publice din București unde accesul va fi gratuit, concerte pop-up și experiențe multisenzoriale, găzduite de Rezidența9 într-o expoziție interactivă.

Festivalul Internațional „George Enescu” va găzdui în Capitală proiectul cultural „Lumières d´Europe” de tip rezidență muzicală dedicat tinerilor, lansat de violonistul francez David Grimal, aflat la a doua ediţie şi desfăşurat sub Înaltul Patronaj al UNESCO. Lor li se adaugă mai multe conferințe și concerte și recitaluri la Târgoviște, Sinaia, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Ploiești, Pitești, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Brașov, Botoșani și Arad.

Programul integral poate fi consultat pe festivalenescu.ro. Credit foto: Cătălina Filip