O expoziție imersivă retrasează istoria și șantierul catedralei Notre-Dame din Paris – VIDEO
O expoziție despre catedrala Notre-Dame din Paris, aflată încă în proces de restaurare după incendiul de acum trei ani, se va deschide la Collège des Bernardins din Paris. Aceasta va permite publicului să descopere istoria monumentului datorită realității augmentate.
În naosul de la Collège des Bernardins au fost expuse 21 de fotografii ale monumentului în format mare. Datorită acestor fotografii și a unei tablete numită Histopad se poate face vizita.
Reconstituire a catedralei de la 1180
„În fața fiecărei dintre fotografiile sale, aveți ceea ce numim o poartă a timpului”, a indicat Mathilde Michaut, de la societatea Histovery care a conceput și produs expoziția. „Cu tableta în mână, scanați fiecare din aceste porți ale timpului. Și veți vedea ce apare pe ecran, pe tabletă, o reconstituire 3D la 360 de grade a catedralei așa cum era la 1180”.
Ne aflăm la 20 de ani după debutul lucrărilor de construcție ale Notre-Dame. Corul gotic este a cincea etapă a unei călătorii cronologice cu o singură excepție, cu incendiul din 15 aprilie 2019 care deschide expoziția. La fiecare etapă, vizitatorul este invitat să interacționeze.
„Această expoziție este imersivă, dar nu este contemplativă”, explică Mathilde Michaut. „Scopul este ca vizitatorul să fie actor al parcursului său și, pe de o parte, să declanșeze toate reconstituirile istorice grație tabletei prin scanarea ușii timpului și mai presus de toate, este invitat să dea clic pe imagine. Această imagine îl va face curios să-și dorească să afle mai multe”.
Vizitatorul va afla mai multe despre istoria catedralei dar și despre lucrările de restaurare actuale pe care le descoperim în ultimele patru etape ale traseului.
„O treime din expoziție se concentrează pe actualul șantier de restaurare și meserii”, dezvoltă Jérémie Patrier-Leitus, director de comunicare pentru instituția publică responsabilă cu restaurarea Notre-Dame. Puteți merge din loc în loc pe sub bolțile catedralei”.
Această parte a expoziției va fi actualizată în mod regulat, pe măsură ce lucrările de restaurare progresează. Vor apărea astfel noi profesii.
Expoziția, care este disponibilă în 11 limbi, va avea un turneu în străinătate până la sfârșitul anului 2024. Astfel, va fi prezentată din 15 aprilie la Washington.
„Notre-Dame de Paris, l’exposition augmentee” va fi deschisă la Paris, la Collège des Bernardins, până la 17 iulie