Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  O statuie Moai, descoperită în albia unui lac secat
chile, february,6:,moais,in,rapa,nui,national,park,on

O statuie Moai, descoperită în albia unui lac secat

O statuie Moai a fost descoperită la finalul săptămânii trecute pe Insula Paștelui, un teritoriu special al statului Chile.

Statuile sculptate în piatră de pe insula vulcanică îndepărtată au fost create de un trib polinezian nativ în urmă cu mai bine de 500 de ani. Cea nou descoperită a fost găsită într-un pat de lac uscat de pe insulă, potrivit vicepreședintelui Ma’u Henua, Salvador Atan Hito.

Ma’u Henua este organizația indigenă care supraveghează parcul național al insulei.

Pe Insula Paștelui există aproape 1.000 de Moai din tuf vulcanic. Cea mai înaltă dintre ele are 33 de metri. În medie, statuile cântăresc între 3 și 5 tone, iar cea mai grea poate cântări până la 80 de tone.

„Moai sunt importante pentru că reprezintă cu adevărat istoria poporului Rapa Nui”, a declarat, pentru ABC, Terry Hunt, profesor de arheologie la Universitatea din Arizona. „Erau strămoșii divinizați ai insularilor. Sunt emblematice în întreaga lume și reprezintă cu adevărat patrimoniul arheologic fantastic al acestei insule”.

Mai multe Moai în sedimentele lacurilor

În timp ce statuia recent descoperită este mai mică decât altele, descoperirea ei marchează prima în albia unui lac secat. Descoperirea a venit ca urmare a schimbărilor climatice din zonă. Dacă seceta persistă, este posibil să apară și alți Moai necunoscuți în prezent.

moai, easter island, 2023

Echipa de cercetători care a descoperit un Moai în albia secată a unui lac

„Au fost ascunse de stufărișul înalt care crește în albia lacului, iar prospectarea cu ceva care poate detecta ce se află sub suprafața solului ne poate spune că există de fapt mai multe Moai în sedimentele din albia lacului”, a spus Hunt. „Când există un Moai în lac, probabil că sunt mai multe”.

Echipa caută și unelte folosite pentru a sculpta statuile Moai și diverse scrieri.

Situl protejat de UNESCO, inclus în Patrimoniul Mondial, este cea mai izolată insulă din lume. Statuile Moai, în special, reprezintă o atracție majoră pentru turiști.

Anul trecut, pe insulă a avut loc o erupție vulcanică ce le-a avariat – un eveniment catastrofal în urma căruia au fost afectați mai mult de 640 km pătrați de teren.