Q&A: „Leaking into the World” sau arta ca formă de reflecție politică
Ce se întâmplă când corpul devine un sistem fluid, iar apa, sunetul și memoria se transformă în mecanisme de comunicare și control? La /SAC @ Berthelot, instalația performativă „Leaking into the World”, semnată de Simona Deaconescu, Ioana Vreme-Moser și Simina Oprescu, propune o experiență imersivă la granița dintre artă, tehnologie și corporalitate. Prin sculpturi din sticlă, mișcare, voci și compoziții sonore, cele trei artiste explorează circulația, interdependența și distribuția inegală a controlului asupra resurselor comune.
Într-un interviu acordat Curatorial despre acest proiect, descoperim de la cele trei inițiatoare cum poate deveni apa un limbaj artistic și politic.
/SAC @ Berthelot găzduiește în perioada 19 – 22 noiembrie instalația performativă durațională „Leaking into the World”, cu Laura Murariu, Silvia Brazzale, Andra Muntenașu, Hunor Varga, Beatričė Zaveckaitė și Andrei Bouariu. Instalația va fi prezentată în fiecare dintre zile între orele 16:00 și 22:00. Spectatorii se pot înscrie pentru a intra la performance într-unul dintre intervalele orare 16:00 – 18:00, 18:00 – 20:00 și 20:00 – 22:00. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare.
Evenimentul face parte din IRIDESCENT – Festival internațional de dans contemporan și alte reconfigurări ale sensibilului, ediția a V-a, care are loc în perioada 1 – 30 noiembrie, organizat de Centrul Național al Dansului București.

Care este conceptul central al instalației performative „Leaking into the World” și cum a luat naștere acest proiect artistic?
Simona Deaconescu: Instalația explorează un corp cu o anatomie speculativă, a cărui organizare rămâne deschisă: funcțiile migrează, organele se prelungesc în spațiu, sunetul se distribuie între voce, sticlă și mediul digital. Anatomia devine un câmp de presiuni și intensități, capabil să producă alte conexiuni și forme de sensibilitate. Proiectul continuă cercetarea începută împreună cu Ioana și Simina pentru „The Choreography of Water”, la intersecția dintre fluidică, practici corporale și ascultare. Formatul durațional introduce repetiția, oboseala și acumularea ca agenți ai transformării. Ne interesează ce poate deveni un corp atunci când îi perturbăm organizarea obișnuită.
De ce ați ales apa ca element central al lucrării și ce semnificații simbolice îi atribuiți în relație cu memoria, circulația și transmiterea informației?
Ioana Vreme Moser: Din 2020 am început să cercetez relația dintre fluide (apă & aer) și istoria computației. Am găsit o tehnologie alternativă numită Fluidics, dezvoltată în anii 1950, care folosește apa pentru a construi computere fluide. Aceste forme sunt sinuoase, opuse felului în care tehnologia hardware minerală e concepută, rectangulară și rigidă. Pe baza acestor forme am dezvoltat multiple lucrări pe parcursul anilor, iar în „Leaking into the World”, prin colaborarea cu Simona și Simina, ele devin obiecte interactive sonore mișcate de performeri, integrate în compoziția sonoră. Apa are foarte multe valențe, dar aici ne-a interesat să expunem cum apa leagă diverse corpuri în sisteme. Obiectele organoide în formă sunt componente computaționale prin care apa circulă și creează interacțiuni tangibile. Apar ca extensii ale corpului, o scenografie fluidă, iar apa devine un instrument vizual, cinetic și sonor.
Cum se construiește dialogul dintre corpuri, sculpturile din sticlă, sunet, voci și imagini și ce rol are fiecare dintre aceste elemente în experiența performativă?
Simina Oprescu: Dialogul se leagă din transformările pe care elementele le declanșează reciproc. Sunetul devine o prezență activă care reconfigurează spațiul și ne trage direct în dinamică. Vocile aduc corpul în starea lui pură — respirație, vibrație, cuvânt —, iar imaginile deschid vizualul lăsându-i sensul liber. Totul pulsează într-un schimb continuu: vezi ce asculți, auzi ce privești, iar corpul le adună pe toate la un loc.
Instalația explorează teme precum controlul, accesul la resurse și relația dintre oameni și mediu. Cum se reflectă aceste preocupări în experiența spectatorilor?
Simona Deaconescu: Cine extrage, cine acumulează, cine poate întrerupe un flux? În instalație, aceste operații devin experiențe performative. Presiunea și rezistența modifică mișcarea și sunetul, iar menținerea circuitelor cere efort și adaptare. Corpul uman participă la un sistem ale cărui reacții îi depășesc intențiile. Apa are inerție, sticla impune limite, sunetul modifică percepția. Spectatorul întâlnește această distribuție instabilă a controlului. Interdependența are aici o dimensiune politică: circulăm prin sisteme comune, cu posibilități profund inegale de a interveni asupra lor.
Cu ce vă doriți să rămână publicul după întâlnire și cum credeți/ sperați că va influența această experiență felul în care privim corpul, memoria și mediul înconjurător?
Simona Deaconescu: În proiectele mele sensul se formează prin întâlnirea cu publicul. Aceeași imagine poate produce asocieri contradictorii, în funcție de experiența și sensibilitatea fiecăruia. Mă interesează această instabilitate a interpretării și dezbaterea pe care o poate genera. Corpul, memoria și mediul sunt puse în relații care rămân negociabile. Proiectul propune condiții de percepție și reflecție, fără să prescrie o concluzie sau o transformare. De multe ori, interpretările publicului mă pot determina să continui cercetarea în direcții pe care eu însămi nu le-am anticipat.

