Transportul public în Bucureștiul anilor ’70, în expoziție outdoor
Tradiționala expoziție de fotografie „Trecut-au anii – atunci și acum” revine pe gardul Palatului Suțu. La cea de-a XIX-a ediție, eveniment special dedicat Zilelor Bucureștiului, este adus în prim-plan transportul din Capitală.
Vernisajul are loc în 17 septembrie 2024, la ora 18:30, în grădina Palatului Suțu.
Expoziția stradală explorează trecutul și prezentul Bucureștiului într-o manieră inedită. Fotografii realizate de Șerban Lăcrițeanu în anii ’70 care surprind viața cotidiană a acelei perioade stau alături de cadre noi. Expoziția conține 31 de perechi de fotografii, vechi și noi, iar autorii contemporani refac de această dată imaginile Bucureștiului anilor ’70 cu transportul public din aceea vreme comparat cu cel actual.
Astfel, e lesne de observat cum s-a transformat orașul pe parcursul deceniilor.
Fotografii care au contribuit la această expoziție sunt: Alexandru Iordan, Anda Stăncescu, Andrei Bîrsan, Andrei Pîslaru, Andreia Bîrsan, Antonio Gherdan, Camelia Stan, Cora Bundur, Cristian Ivan, Cristian Malide, Dan Sendroiu, Daniel Mihai, Dragoș Oproiu, Eli Driu, Florian Marin, Gabriel Cristea, Gelu Coltău, Georgian Ilie, Ioan Herișanu, Ioana Bănică, Ionuț Petianu, Livia Vintilă, Luciana Gingărașu, Mădălina Macovei, Mihaela Bîrsan, Mihai Petre, Paulina Șelaru, Radu Iacob, Răzvan Pașol, Sabin Prodan și Sorin Panait.
Expoziția va fi amplasată pe gardul Palatului Suțu și va fi accesibilă gratuit 24 de ore din 24, în perioada 17 septembrie – 15 octombrie 2024.
Fotografie principală: Tramvai al liniei 21, Calea Moșilor, 1 aprilie 1978, Șerban Lăcrițeanu