Părintele „Automobilelor”, Alexander Calder (1898-1976) este unul dintre cei mai populari artiști ai secolului al XX-lea, datorită faptului că a revoluționat sculptura prin mișcare și culoare. Artistul american, pictor, sculptor, dar și ilustrator și bijutier, are totuși o multitudine de
O sculptură de artistul american Alexander Calder nevăzută până în prezent este scoasă la vânzare în premieră, la Paris, după ce zeci de ani s-a aflat într-o colecție privată. Piesa de Calder, căruia Fundația Louis Vuitton îi dedică o retrospectivă amplă,
Calder Gardens, spațiu din Philadelphia dedicat artei sculptorului Alexander Calder (1898 - 1976), urmează să fie deschis în 2024, iar firma de arhitectură și design Herzog & de Meuron a făcut publice primele imagini ale complexului. Grădinile Calder se vor afla
174 de galerii, printre cele mai prestigioase din lume, s-au adunat la Grand Palais Ephémère, o structură creată de arhitectul Jean-Michel Wilmotte, până duminică, 24 octombrie. 43 de galerii dintre cele prezente își expun portofoliul online. Două instalații spectaculoase sunt expuse

