Cel mai mare coral măsurat vreodată a fost găsit de oamenii de știință în sud-vestul Oceanului Pacific, în Insulele Solomon, și este considerat că are o vârstă de peste 300 de ani. Mega-coralul este o colecție de multe creaturi conectate, minuscule,
O bună parte din Marea Barieră de Corali a înregistrat o recuperare record a coralilor, în urma furtunilor și a decolorării, potrivit unei cercetări, însă aceștia sunt vulnerabili. Părțile nordică și centrală ale recifului australian au cea mai mare densitate de
Un grup de oameni de ştiinţă a cartografiat recifele de corali din Caraibe, pentru a le identifica pe cele care au şanse mai mari de a rezista la schimbările climatice, informează BBC. Potrivit sursei citate, cei mai rezistenţi corali la eventuale