Design românesc emergent, la Madrid
Expoziția „Hola, Design!” realizată de studenți ai Universității Naționale de Arte din București este prezentată la Madrid în perioada 29 septembrie – 27 octombrie.
Găzduită de Galeria ICR Madrid, coordonată de lector univ. dr. Alexe Popescu, expoziția cuprinde 20 de proiecte și marchează două decenii de activitate a filialei Institutului în capitala spaniolă.
„Hola, Design!” aduce în prim-plan o generație de designeri români aflați în formare în cadrul Departamentului de Design al UNArte și felul în care aceștia răspund provocărilor contemporane prin creativitate, inovație și responsabilitate față de mediu.
Expoziția prezintă o selecție curatoriată de lector univ. dr. Alexe Popescu, reunind proiecte dezvoltate în perioada 2023 – 2026 de studenții Ana Moldovan, Ana Stănescu, András Rózsa, Andrei Crângău, Beatrice Stavăr, Carmen Ruscu, Delia Colțea, Elisabeta Lărgeanu, Florin Panaitescu, Gabriela Dumitru, Ioana Marinaș, Maria Forțu, Mihaela Colca, Mihail Sibiceanu, Sofia Caragiu, Tamina Băcilă și Timeea Rotaru.

Hola, Design/ Ana Stănescu
Lucrările prezentate ilustrează diversitatea și caracterul multidisciplinar al formării oferite de secția Design a UNArte, explorând creativ direcții precum aplicabilitatea tehnicilor de origami în design, sustenabilitatea, modularitatea, multifuncționalitatea, designul incluziv, biomimetica și cercetarea materialelor. Multe dintre proiecte integrează principii ale economiei circulare și ale reutilizării creative, valorifică materiale reciclate sau biodegradabile, utilizează tehnologii de imprimare 3D sau de debitare laser și propun sisteme funcționale inspirate din natură, tehnici de pliere sau procese de upcycling. Ansamblul oferă astfel o perspectivă asupra modului în care noile generații de designeri înțeleg relația dintre limitare, inovație, sustenabilitate și viața cotidiană.
Cu o tradiție de peste 50 de ani, Departamentul de Design al UNArte promovează o educație multidisciplinară aflată la intersecția dintre cultură, tehnologie și societate. Continuând tradiția inaugurată în 1969 în cadrul fostului Institut de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Departamentul formează specialiști în design de produs, design grafic și design ambiental, încurajând dezvoltarea unor practici creative capabile să răspundă provocărilor contemporane printr-o abordare flexibilă, interdisciplinară și orientată spre viitor.

