Lucrări semnate de Francisco de Goya, Marc Chagall, Alberto Giacometti și Domenick Capobianco și alți maeștri ai graficii internaționale și românești sunt expuse începând din 1 august la Casa Darvas-La Roche din Oradea. Expoziția-eveniment este realizată de Oradea Heritage în parteneriat
Rochia de mireasă și veșmintele de încoronare ale regretatei suverane Elizabeth II fac parte dintr-o expoziție cu 200 de piese care va fi inaugurată în primăvara anului 2026 la King's Gallery din Palatul Buckingham. Expoziția, care marchează centenarul nașterii reginei, este
Mai mult de o sută de desene, pasteluri, acuarele și gravuri realizate de Pierre-Auguste Renoir au fost ascunse de ochii publicului 100 de ani și revin acum în prim-plan la Morgan Library and Museum. Cel mai recent când a fost organizată
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia găzduiește, în premieră, o expoziție de grafică ce reunește lucrări semnate de unii dintre cei mai mari artiști ai secolului XX. Este vorba despre Pablo Picasso, Georges Braque, Marc Chagall, Salvador Dali, Henri Matisse, Giorgio
Noi expoziții de artă textilă contemporană, pictură, colaj și de fotografie sunt deschise în București weekendul acesta, ultimul în care mai poate fi vizitat cel de-al 16-lea sezon Art Safari. Weave Wave „Weave Wave”, expoziție de artă textilă contemporană cu lucrări și
Artista Marcela Rădulescu expune o serie de desene sub titlul „Atelierul”, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, în perioada 25 iulie - 31 august. Expoziția curatoriată de Adrian Lăcătuș reprezintă al treilea episod al unei serii pe care Universitatea Transilvania din Brașov
„Weave Wave”, expoziție de artă textilă contemporană cu lucrări și performance de Roxana Tudor și Teodora Ionescu, este vernisată la galeria Orizont în seara de 23 iulie și poate fi vizitată până la 15 august. Artistele prezintă idei exprimate pe suprafețe
Pavilionul american de la Bienala de Artă de la Veneția 2026 ar putea fi un altar dedicat președintelui Donald Trump, dacă Statele Unite vor fi reprezentate de Andres Serrano. Mai mult, provocatorul artist în vârstă de 74 de ani are
Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduieșște, în perioada 23 iulie - 10 august, expoziția „Sinteză 120 - Szintézis 120 - Synthesis 120”, omagiu adus artistului Gy. Szabó Béla (1905 - 1985) și a moștenirii lăsate de acesta. Vernisajul are loc în 23
„Pasărea măiastră. Zbor între lumi”, expoziție de obiecte de patrimoniu - ceramică, textile, obiecte din lemn și jucării tradiționale -, explorează simbolismul păsării în cultura tradițională românească ca ființă mediatoare între lumi, aducătoare de vești, dar și ca motiv decorativ












