„Ark of Dreams”, expoziție solo a sculptorului Valentin Soare, este găzduită de Galeria CREART începând cu 17 februarie. Curatoriată de Ana Daniela Sultana, expoziția este organizată în contextul împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși și va
Michael Schäfer aduce la Borderline Art Space din Iași expoziția „Legături invazive”, prima parte a „Cu sau împotriva trendurilor”, prezentată la ifa – Institut für Auslandsbeziehungen din Stuttgart. Vernisajul e programat în 12 februarie, începând cu ora 18:00. Curatoriată de Christin
Una dintre cele mai cunoscute relații artistice și de iubire din literatura europeană contemporană revine în prim plan la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, scriitoarea Ingeborg Bachmann și poetul și
Georgia O'Keeffe, pionieră a artei moderne, a apreciat și redat frumusețea și complexitatea mediilor construite în care a trăit prin multe lucrări remarcabile. De-a lungul carierei sale, artista a găsit inspirație prin observarea atentă a mediului înconjurător, atât natural, cât
„Brâncuși ne privește pe toți”, expoziție cu fotograme și lucrări de film, este găzduită în perioada 12 - 22 februarie de Sala Kretzulescu a Muzeului Național de Artă al României. Expoziția - organizată în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și
Galeria Brăteanu din Timișoara găzduiește, în perioada 11 - 28 februarie, expoziția colectivă de colaj și asamblaj „Geometrii afective”, proiect expozițional care reunește lucrări ce investighează relația dintre structura formală și dimensiunea emoțională a imaginii. Colajul și asamblajul sunt înțelese ca
Programul colaborativ Doi Joi marchează patru ani în seara de 12 februarie, când galerii de artă și spații expoziționale din București și Cluj-Napoca pregătesc programe speciale și au orar prelungit, de la 18:00 la 21:00. București Galeria Anca Poterașu găzduiește expoziția „The
O instalație care reia figura ascetului vertical ca formă-limită a existenței este prezentată la galeria Galateea Contemporary Art în perioada 11 februarie - 10 martie. „Stâlpnici”, semnată de artista Otilia Efros, absolventă master Sculptură/ Ceramică la Facultatea de Arte și Design
Ana Maria Dranga, Bogdan Negulescu, Heidi Tradnik, Raluca Ilaria Demetrescu, Rebeca Ulici, Robert Lőrincz și Roxana Ajder sunt incluși expoziției „Realități ficționale/ Ficțiuni reale”, vernisată în 12 februarie la galeria Kulterra. Expoziția nu propune o realitate falsă, ci una născută din
Galleria 28 din Timișoara găzduiește, în perioada 9 februarie – 26 februarie, expoziția „Ecou” a artiștilor Maia Ciucur și Toma Rosetti. Expoziția, curatoriată de Maria Pașc, propune o reflecție vizuală asupra modului în care imaginea, memoria și materia urbană pot

