Kunsthaus Zürich, unul dintre cele mai prestigioase muzee elvețiene, își prezintă colecția Emil Bührle „în context”. Bührle a fost un traficant de arme care și-a adunat capodoperele în circumstanțele tulburi ale vânzărilor forțate și jafurilor naziste din timpul celui de-al
Muzeul parizian Orsay, care găzduiește monștri sacri ai picturii impresioniste, va fi reamenajat, lucrări ce se vor derula din 2025 până în 2027 cu scopul de a-și primi mai bine publicul, rămânând însă deschis, a anunțat președintele instituției. Bugetul pentru aceste
Musée d'Orsay expune în această primăvară aproximativ o sută de pasteluri din colecția sa care cuprinde aproximativ 500 de lucrări. Expoziţia „Pastels. De Millet à Redon” va putea fi văzută până la 2 iulie. Ultima expoziție de această amploare dedicată pastelurilor muzeului,
Picturile cu scene de plajă și litoral din stațiuni precum Trouville au fost populare pentru pictori precum Edgar Degas, Eugène Boudin, Claude Monet și Edouard Manet. Plaja la Trouville în viziunea lui Monet Picturile timpurii ale lui Claude Monet cu coasta Normandiei