La Palacio de Cibeles, sediul Primăriei din Madrid, expoziția „70 de mari maeștri din Colecția Pérez Simón”, deschisă până la începutul anului 2025, este plină de capodopere impresionante din secolul al XVI-lea până în zilele noastre, de la El Greco
Muzeul Van Gogh din Amsterdam se pregătește să dezvăluie lucrări de Monet, Degas și Cézanne pentru a marca 150 de ani ai mișcării impresioniste și a incursiunii sale subversive în arta olandeză. Retrospectiva „Vive l'impressionnisme! Masterpieces from Dutch collections” prezintă aproximativ
Flora a fost o sursă de inspirație inepuizabilă pentru artiști din întreaga lume, de-a lungul secolelor. Florile, prin frumusețea lor naturală, culorile tari și semnificațiile simbolice, au fascinat pictorii, provocându-i să le captureze esența în diferite stiluri și tehnici. De
Kunsthaus Zürich, unul dintre cele mai prestigioase muzee elvețiene, își prezintă colecția Emil Bührle „în context”. Bührle a fost un traficant de arme care și-a adunat capodoperele în circumstanțele tulburi ale vânzărilor forțate și jafurilor naziste din timpul celui de-al
Tema apei a fost sursă de inspirație pentru artiști de secole. Operele de artă care reprezintă apa sub diferite forme au fost create în diverse tehnici artistice, în special pictură, desen, sculptură, fotografie și, mai recent, artă digitală. Apa în artă Apa
Două activiste pentru climă au uns cu vopsea roșie și și-au lipit mâinile de geamul de protecție de pe un tablou de Claude Monet expus de la Muzeul Național din Stockholm, Suedia. Cele două femei, care se identifică Emma și Maj,
Picturile cu scene de plajă și litoral din stațiuni precum Trouville au fost populare pentru pictori precum Edgar Degas, Eugène Boudin, Claude Monet și Edouard Manet. Plaja la Trouville în viziunea lui Monet Picturile timpurii ale lui Claude Monet cu coasta Normandiei
De la peisaje impresionante din Paris până la reprezentări cvasi-abstracte ale Giverny-ului, Muzeul de Artă Modernă din Fontevraud-l'Abbaye, în vestul Franței, arată metamorfoza picturii lui Claude Monet de-a lungul vieții sale. Până la 18 septembrie, expoziția „Métamorphoses, dans l'art de Claude
Mai mult de 200 de opere au animat piața de artă depășind milionul de dolari în primul trimestru al anului. Magritte, Botticelli, Monet și Hockney au fost semnăturile emblematice ale marilor vânzări de la Sotheby’s, în timp ce succesul cel
Musée de l'Orangerie din Paris va fi deschis, pe 25 martie, în mod excepţional, până la ora 21:00, pentru a celebra poezia, în expoziţia dedicată impresioniştilor, eveniment care va fi completat cu note olfactive, anunţă instituţia de cultură franceză. „Intrarea în