Regiunea Lombardia va oferi 3 milioane de euro în următorii trei ani pentru lucrări de restaurare care să pună în valoare catedrala Duomo din Milano și să protejeze complexul monumental. Acest lucru a fost anunțat de consilierul regional pentru cultură Francesca
„The Return of the Buffalo Herd”(1901), pictură creată de Edward Julius Detmold pentru „Cartea junglei/ The Jungle Book”, a fost restaurată și este acum expusă la Bateman's, casa de la țară a scriitorului Rudyard Kipling, la 130 de ani de
O frescă din secolul al XIII-lea, realizată de pictorul florentin Giovanni Cimabue, care prezintă una dintre primele reprezentări ale Sfântului Francisc, a fost restaurată și readusă la gloria sa originală. Proiectul, care a durat un an, a fost condus de firma
Grecia a redeschis, după restaurare, palatul antic în care Alexandru cel Mare a devenit rege al Macedoniei în urmă cu aproximativ 2.400 de ani. Palatul din Aigai, cunoscut în mod oficial sub numele de Mitropolia regală a macedonenilor, a fost cea
O propunere de a instala vitralii contemporane în capetele laterale ale Catedralei Notre-Dame din Paris a stârnit indignare. Vitraliile originale ale arhitectului Eugène Viollet-le-Duc nu au fost deteriorate în 2019, când catedrala a fost devastată de un incendiu, dar s-au făcut
Planurile de înlocuire a ferestrelor cu vitralii din capele ale catedralei Notre-Dame din Paris au stârnit un val de proteste, zeci de mii de oameni semnând o petiție care contestă restaurarea susținută de președintele Emmanuel Macron, care ar adăuga un
Un prețios Caravaggio a fost restaurat la Muzeul Prado timp de trei luni și jumătate, iar cu această ocazie au fost făcute și câteva descoperiri, grație utilizării tehnologiei. „David învingându-l pe Goliat/ David vencedor de Goliat”, restaurat, a fost prezentat la
„Sur la falaise de Dieppe” (1897), un tablou de Claude Monet, a rămas într-o colecție privată timp de peste 100 de ani. Achiziționat recent de Muzeul d'Orsay în cadrul unei donații, a fost supus unei restaurări complete și este acum
Catedrala Notre-Dame din Paris, care a ars în aprilie 2019, este în plin proces de restaurare și va fi redeschisă pe 8 decembrie 2024, au anunțat autoritățile. Președintele francez Emmanuel Macron a vizitat șantierul și a anunțat că îl va invita
Aerografia și filtrele de înfrumusețare pot părea un fenomen modern, dar lucrările de conservare a unui portret pictat în secolul al XVII-lea au arătat că retușurile imaginilor nu sunt ceva nou. English Heritage, o organizație care gestionează peste 400 de