Două lucrări de Felix Aftene și Vasile Parizescu au înregistrat cele mai mari adjudecări în ultima licitație Vikart a sezonului, care a avut loc pe 22 iulie. „Nostalgia” (2017, foto), acril pe pânză de Felix Aftene, a fost vândut pentru 4.250
Lucrări în creion, cărbune, tuș, acuarelă și ulei, semnate de unii dintre cei mai importanți artiști români de secol XX și XXI sunt expuse online, pe vikart.ro, și vor fi licitate pe 22 iulie. Licitația, ce va avea loc în format
Zeci de lucrări ale plasticianului Dan Crecan vor fi expuse la casa Vikart din București până pe 18 mai. „Dan Crecan - Magie și Tradiție" va putea fi vizitată în sediul din strada Luigi Cazzavillan nr. 12 începând cu 5 mai,
„La orizont” (2019), acril pe pânză de Felix Aftene, a fost adjudecat în licitație la Vikart contra sumei de 5.000 de euro, după ce pictura a fost estimată la 4.000 - 9.000 de euro. Tabloul lui Felix Aftene (n. 1972, Vaslui)
Mai mult de 130 de lucrări de artă contemporană, între care opere semnate de Felix Aftene, Sorin Ilfoveanu, Ion Pacea și Ștefan Pelmuș, vor fi scoase la licitație pe 16 aprilie prin casa Vikart. Lucrările – picturi, sculpturi, cromolitografii și acvaforte