Un robot android care execută artă abstractă prin intermediul unor camere de luat vederi şi al inteligenţei artificiale a fost eliberat din custodia autorităţilor egiptene, în contextul suspiciunilor că aparatura ar fi fost un instrument de spionaj informează BBC. Ai-Da a
Peste 400 de monede de colecție, între care primele monede românești moderne ori cea mai rară monedă din aur vor fi scoase la licitație în cadrul evenimentului „Din tată în fiu”, organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark, joi,
Mare parte din creația lui Boris Lurie, supraviețuitor al Holocaustului devenit pictor, ilustrator și scriitor, este prezentată într-o expoziție la Museum of Jewish Heritage din New York. „Nu a vândut vreun tablou în timpul vieții trăite în cocioabe, cu toate acestea,
174 de galerii, printre cele mai prestigioase din lume, s-au adunat la Grand Palais Ephémère, o structură creată de arhitectul Jean-Michel Wilmotte, până duminică, 24 octombrie. 43 de galerii dintre cele prezente își expun portofoliul online. Două instalații spectaculoase sunt expuse
Marea Britanie a dezvăluit programul Președinției sale pentru Summitul COP26, care va avea loc la Glasgow, în perioada 31 octombrie – 12 noiembrie, pentru a stimula ambiția globală de a combate schimbările climatice. Acesta cuprinde aproximativ 50 de evenimente organizate de
Young Artists Connections (Y.A.C), aflat la cea de-a doua ediție, este un proiect dedicat scenei tinere, inițiat în 2020 de platforma de arte vizuale SwitchLab și dezvoltat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC. Y.A.C. este conceput
Muzeul Municipiului București (MMB) invită publicul să admire, începând cu data de 27 octombrie 2021, expoziția de pictură „Margareta Sterian. Realism magic - Ipostaze”. Expoziția va putea fi vizitată în spațiul rezervat Pinacotecii, la Palatul și va prezenta, în integralitatea ei,
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va debuta pe 22 octombrie și, timp de zece zile, va oferi cele mai importante titluri prezentate anul acesta pe Croazetă, producții românești în premieră națională și retrospective dedicate cineastului Sergei Loznitsa și
Proiectul NeoNlitic, ajuns la a treia ediție, propune o nouă inițiativă internațională cu documentări pe teren ale civilizațiilor neolitice din trei țări - România, Grecia și Serbia -, într-un demers de a apropia culturi cu origini comune. A doua expoziție pentru
Oamenii de știință au datat cu precizie, în anul 1021, prezența vikingilor pe continentul nord-american după ce aceștia au traversat Atlanticul, cu ajutorul radiațiilor cosmice datate anterior, depistând urmele în fragmente de lemn din sit, potrivit AFP. Se ştie de mult