James Whistler nu a apreciat recenzia lui John Ruskin despre pictura sa, așa că l-a dat în judecată pe critic. În vara anului 1877, criticul de artă britanic John Ruskin a participat la expoziția inaugurală a Galeriei Grosvenor din Londra. În expoziția,
Medalionul expozițional „Colecționarii Ligia și Pompiliu Macovei într-o arhivă inedită”, lucrările grupate sub acest generic fiind așezate chiar în casa în care au locuit odinioară cele două personalități de formație artistică, poate fi vizitat începând cu 17 mai, de la
„Culorile Maramureșului”, expoziție cu aproximativ 120 de lucrări create de Traian Bilțiu-Dăncuș (1899 - 1974), primul pictor român din Maramureș cu studii la Școala de Arte Frumoase din București, este deschisă în Galeria Cetății Târgu Mureș până la 14 iulie,
Muzee din țări ca Franța, Belgia, Germania, Statele Unite și China marchează anul acesta un secol de Suprarealism cu expoziții ce reunesc capodopere ale genului, între care se află și lucrări de Victor Brauner. În 1924, poetul francez André Breton s-a
Rosa Bonheur este considerată o artistă în afara oricăror norme, pionier în ceea ce priveşte mişcarea de emancipare a femeilor şi este cunoscută pentru că a adus existenţa vieţuitoarelor în centrul operei sale. S-a îmbrăcat precum un bărbat, a pictat ca
Un tablou de școală rusă din secolul XIX a obținut cel mai mare preț de adjudecare în licitația Alis din 12 mai, care a cuprins 60 de loturi și a avut o rată de adjudecare de 30%. „Bătrânul” (1890), școală rusă,
Un geolog italian și istoric de artă susține că a rezolvat misterul peisajului care apare în fundalul portretului „Mona Lisa/ Gioconda”. Ann Pizzorusso spune că Leonardo da Vinci a pictat mai multe elemente recognoscibile ale orașului Lecco, situat pe malul lacului Como,
Expoziția „Ad Infinitum”, care reunește lucrări de desen, pictură și video de Andrea Nagy, va fi deschisă la Scemtovici & Benowitz Gallery din București în perioada 17 mai - 16 iunie. Curatoarea Mădălina Mirea, istoric de artă, notează: „Descrieri ale animalelor
Bucharest Street Art Festival are loc pentru prima dată în perioada 11 – 19 mai 2024, în trei spații din Capitală, debutând la Combinatul Fondului Plastic cu graffiti, murale, colaje cu stickere și paste-ups, expoziție de artă urbană, precum și
National Gallery a împrumutat pentru prima dată unele dintre cele mai bune capodopere ale sale în Marea Britanie, pentru a marca 200 de ani de la înfiinţarea instituţiei de artă. Douăsprezece opere de artă celebre, printre care „The Hay Wain” de