Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  „Aici a fost cândva o apă”, expoziție de artă și antropologie la MNȚR
afis mtr

„Aici a fost cândva o apă”, expoziție de artă și antropologie la MNȚR

„Aici a fost cândva o apă”, expoziție de artă și antropologie, va fi vernisată pe 13 septembrie, la ora 18:30, în Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

Expoziția, care va rămâne deschisă până pe 24 septembrie, reunește lucrări de Alexandra Boaru, Alexandra Moț, Alexandru Vârtej, Andreea Pielescu, Lena Ciobanu, Maria Trifon, Matei Emanuel, Petra Maria și Raluca R. Gorgos create în timpul unei rezidențe. Ei i-au avut mentori pe Maria Mandea, Monica Stroe și Bogdan Iancu.

„Aici a fost cândva o apă”,  prima expoziție a proiectului „Artă și Antropologie”, prezintă rezultatele a patru săptămâni de rezidență interdisciplinară din satul Luncavița din Dobrogea. Rezidența Artă și Antropologie, primul proiect de acest gen desfășurat în zona Dobrogei de nord, a adus laolaltă, vara aceasta, artiști și antropologi într-un demers complex de cercetare interdisciplinară a fostelor zone inundabile ale Dunării aflate în acest areal.

Expoziția construiește un spațiu laborator în care procesele de cercetare artistică și antropologică se desfășoară simultan. Cele două metode de investigare țes poveștile strânse de-a lungul verii de la locuitorii din zonă, recuperează realități pierdute și imaginează o stare a locului într-un timp prezent. Din arealul zonei sunt sustrase urme ale interacțiunii dintre oameni și natură, simboluri cu potențial de resemantizare și ipostaze socio-culturale susceptibile de a trasa împrejurimile comunității.