Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Arhive ale V&A deschise publicului în estul Londrei
v&a storehouse

Arhive ale V&A deschise publicului în estul Londrei

Unele arhive ale Victoria and Albert Museum din Londra vor putea fi vizitate, gratuit, începând cu luna mai a anului viitor. Depozitul Hangar 51, unde mii de obiecte sunt păstrate în condiții propice, controlate, trebuia să fie inaugurat publicului în urmă cu câțiva ani, dar proiectul a fost amânat din cauza pandemiei.

Acum, inițiatorii lui se așteaptă ca anual să îi treacă pragul mai mult de 250.000 de persoane, care vor avea acces inclusiv la arhiva David Bowie, recent achiziționată de muzeu.

Depozitul din Parcul Olimpic Regina Elizabeth reprezintă unul dintre cele două spații ale muzeului. El va fi deschis public la 31 mai 2025.  Hangar 51 ocupă patru niveluri, unde sunt dispuse 250.000 de obiecte, 350.000 de cărți și aproximativ 1.000 de arhive.

Tim Reeve, directorul adjunct al V&A, spune că depozitul, proiectat de arhitecții new-yorkezi Diller Scofidio + Renfro, este „fundamental diferit față de modul în care orice muzeu a gândit colecțiile sale care nu sunt expuse”.

„Este clădirea noastră de lucru, centrul nostru de colecții, depozitul nostru Amazon pentru colecția V&A. Este și complet gratuit pentru a intra într-o experiență culturală auto-ghidată. În calitate de vizitator, puteți intra de pe strad fără a fi nevoie să faceți o rezervare, și să vă plimbați prin ceea ce ar fi, de obicei, apanajul tehnicienilor, curatorilor și conservatorilor V&A. Este vorba de a aduce în fața publicului partea care de obicei nu poate fi văzută, partea de sub linia de plutire”.

Noul spațiu înlocuiește Blythe House, în vestul Londrei, un loc care atrăgea anual aproximativ 5.000 de vizitatori, care erau nevoiți să facă rezervări în prealabil.

Clădirea este deținută de Delancey Group, care o închiriază V&A pe termen lung, un grant de la Departamentul pentru Cultură, Media și Sport finanțând mutarea de 50 de milioane de lire sterline din Blythe House.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a precizat că V&A East Storehouse va fi un „adaos minunat pentru peisajul cultural al capitalei noastre”.

Foto: viziune a arhitecților asupra sălii centrale de colecții a V&A East Storehouse (c) Diller Scofidio + Renfro